x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Udrea: Un turnător este şi un laş; e o competiţie între oamenii de afaceri să fie în apropierea unui politician

Udrea: Un turnător este şi un laş; e o competiţie între oamenii de afaceri să fie în apropierea unui politician

31 Mar 2016   •   12:00
Udrea: Un turnător este şi un laş; e o competiţie între oamenii de afaceri să fie în apropierea unui politician

Elena Udrea susţine că este o competiţie între oamenii de afaceri pentru a fi în apropierea unui politician la care au interese, ea arătând că aceştia 'fac coadă' la uşa unui ministru, primar sau preşedinte de CJ ca să îi propună ajutor în campanii, avantaje.

''Conform legii, pentru a beneficia de imunitate de pe urma denunţurilor făcute, denunţătorul trebuie să fi fost forţat de către denunţat să facă fapta. Aşa că oamenii de afaceri care toarnă politicieni declară că le-ar fi dat acestora bani ori altceva vreodată deoarece 'au fost obligaţi'... Nu mă miră această minciună, pentru că un turnător este şi un laş. Altfel, dacă ar avea o minimă onoare, ar avea 'mustrările de conştiinţă' imediat ce a dat mita, ar merge din proprie iniţiativă la parchet, nu ar aştepta să fie prins ca să se 'spovedească' şi să scape astfel şi fără pedeapsă şi cu toţi banii pe care i-a furat'', a scris Elena Udrea, joi, pe pagina sa de Facebook.

Ea susţine că, în realitate, oamenii de afaceri 'fac coadă' la uşa unui ministru, primar, preşedinte CJ pentru a-i propune bani, ajutor în campanii, avantaje.

''Este o competiţie între oamenii de afaceri pentru a fi în apropierea ori a fi băgat în seamă de un politician la care au interese, nici vorbă să îi preseze cineva. Iar politicienii, tot de regulă, sfârşesc prin a accepta 'colaborarea' pentru că au de dus bani la partid, au campanii electorale de făcut etc. Acesta este adevărul pe care nimeni nu îl spune, tot din cauza fricii care a amuţit pe toată lumea'', mai scrie Udrea.

Reacţia acesteia vine după ce edilul Craiovei, Olguţa Vasilescu, a fost reţinută de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fiind acuzată de luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi spălare de bani.

Conform DNA, în cursul anului 2012, cu prilejul campaniei electorale pentru alegerea primarului municipiului Craiova, mai mulţi oameni de afaceri au fost determinaţi de candidatul Lia Olguţa Vasilescu, personal sau prin intermediul unor persoane din echipa de campanie, să efectueze diverse sponsorizări. "În scopul obţinerii acestor foloase, inculpata s-a folosit de influenţa pe care o avea asupra oamenilor de afaceri, în calitatea sa de vicepreşedinte al organizaţiei judeţene a unui partid politic", arată DNA.

Miercuri, Udrea a scris pe Facebook că i-a cerut avocatului său să depună cerere, având în vedere calitatea pe care o deţine, de parlamentar, membru în Comisia de Drepturile Omului, să meargă la Arestul Central.

''Avem din nou un caz de finanţare de campanie electorală, adică exact ceea ce se poate reproşa oricărui om politic care a candidat vreodată, ori a participat la alegeri. Mă voi duce la Arestul Central, acolo de unde mă scoteau încătuşată acum un an, pentru a dovedi că există curaj şi solidaritate în societate. Nu contează culoarea politică, ci nevoia unei societăţi normale, fără de care România nu poate avea viitor. Nu doar turnătorii pot decide soarta unui om! Este în puterea fiecăruia să se opună maşinăriei fricii'', a scris Elena Udrea. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Elena Udrea