x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Uimire la Casa Regala

Uimire la Casa Regala

05 Noi 2004   •   00:00

POLITIC
DESPAGUBIRI - Avocatul Vasiliu comenteaza refuzul senatorilor Avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu, este nemultumit de decizia Senatului de a nu dezbate in regim de urgenta proiectul de lege privind despagubirea, Regelui Mihai pentru proprietatile confiscate de comunisti.
GABRIELA ANTONIU

Click pentru a mari imaginea
DOMENIUL PELES. Daca Parlamentul va vota proiectul de lege, Regele Mihai ar primi despagubiri de 30 de milioane de euro
Avocatul Casei Regale, Adrian Vasiliu, spune ca proiectul de lege aprobat recent de Guvern si inaintat Senatului spre dezbatere in procedura de urgenta, privind despagubirea Regelui Mihai cu 30 de milioane de euro pentru bunurile nerestituite din cadrul domeniului Peles, "nu are coloratura politica".

REACTIE. "Nu vad de ce un alt parlament ar vota contra. Eu sunt uimit de alt aspect, de faptul ca, de pilda, PNL a decis sa se abtina la votul cu privire la procedura de urgenta. Da, sunt uimit ca PNL adopta o asemenea strategie, cand, de fapt, legea trebuie votata si este in interesul tarii, si nu al unui partid sau altul, sa fie votata si speranta mea este ca parlamentarii PNL-PD, care vor iesi din alegeri, chiar daca vor fi, ma rog, in opozitie sau la conducerea tarii, vor avea alta viziune, ceva mai putin obnubilata de interesele politice minore care i-au determinat astazi sa procedeze ca sa moara si capra vecinului", a declarat ieri, la BBC avocatul Casei Regale. Intrebat la ce fel de interese se refera, Adrian Vasiliu a afirmat ca e o banuiala ca ei gandesc asa. "De ce sa aiba un succes de imagine PSD promovand aceasta lege pana la alegeri si de ce sa le facem acest cadou? Ca si cum, repet, chestiunea la acest lucru se rezuma", a spus el.

RETICENTE. Pe de alta parte, avocatul Casei Regale afirma ca nu stie in ce masura "negocierile si intentia PSD de a rezolva cu adevarat problema au fost reale la nivelul intregii conduceri". "Cred ca multi au avut reticente si, de fapt, au facut un cadou, ca sa spun asa, otravit, in sensul ca au fost de acord sa scrie proiectul de lege, dupa aceea putin le-a pasat ce s-a mai intamplat", a spus Vasiliu. El a refuzat insa sa dea nume atunci cand a fost intrebat la cine se refera. "Daca PSD avea de trecut in procedura de urgenta un proiect de lege important, pentru ei foarte important din punct de vedere al, sa zicem, intereselor lor politice, sunt sigur ca s-ar fi mobilizat si ar fi reusit sa obtina procedura de urgenta", a conchis avocatul.
AB}INERE
„Aceast` lege nu are coloratur` politic`. Nu v`d de ce un alt parlament ar vota contra. Eu sunt uimit de alt aspect, de faptul c`, de pild`, PNL a decis s` se ab]in` la votul cu privire la procedura de urgen]`" - Adrian Vasiliu - avocatul Casei Regale

×
Subiecte în articol: politic lege casei regale