x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ultimatum pentru liberali

Ultimatum pentru liberali

de Monica Iordache Apostol    |    15 Oct 2005   •   00:00
Ultimatum pentru liberali

Pentru ca de la 1 ianurie 2006 vor deveni functionari publici, prefectii si subprefectii liberali sunt obligati sa decida pana la sfarsitul lunii daca vor sa faca in continuare politica sau administratie.

Toti prefectii si subprefectii liberali sunt nevoiti sa se hotarasca, in doua saptamani, daca vor sa isi pastreze aceasta functie sau prefera sa-si continue cariera politica. Reprezentantii Guvernului in teritoriu trebuie sa faca aceasta alegere pentru ca, de la 1 ianuarie 2006, prefectul va deveni functionar public si nu va avea voie, prin lege, sa fie membru de partid. Ultimatumul a fost dat joi seara de premierul Tariceanu la intalnirea cu prefectii numiti de PNL. Secretarul general al PNL, deputatul Dan Motreanu, care a participat la intalnire, a confirmat termenul avansat de premier.

TERTIPURI. Multi dintre prefectii liberali au insa functii de presedinte sau vicepresedinte in filialele judetene ale partidului, ceea ce face ca alegerea sa nu fie prea usoara. Potrivit unor surse, unii prefecti sau subprefecti ar fi incercat sa gaseasca diferite tertipuri pentru a-si salva ambele functii. O solutie ar fi aceea ca, pe timpul cat vor activa ca functionari publici in administratia publica, sa fie doar suspendati din partid, urmand ca, atunci cand vor reveni in viata politica, sa li se recunoasca vechimea si, eventual, sa le fie pastrat si locul din conducerea filialei. Pe de alta parte, potrivit prefectului de Constanta, Dan Culetu, omologii sai de la PD ar fi propus o solutie de compromis, in sensul ca pe durata mandatului de prefect ar putea fi suspendati din functia politica detinuta in partid. El considera insa ca a venit momentul ca liberalii sa aiba curajul sa rupa administratia de politica, dand in acest fel un exemplu colegilor din Alianta. Alti liberali ar fi incercat sa traga de timp si au cerut o amanare a termenului de doua saptamani, pe motiv ca acum trebuie sa se concentreze pe problemele legate de gripa aviara si de reconstructia dupa inundatii.

"BAGATOR DE SEAMA". Oficial, prefectii nu au recunoscut ca in discutia cu Tariceanu ar fi venit cu o asemenea solutie. Prefectul judetului Suceava, Orest Onofrei, a sustinut ca era imposibil sa se fi cerut asa ceva, pentru ca prevederile legii sunt clare. "Chiar daca esti suspendat, tot membru de partid ramai, ceea ce legea interzice", a justificat Onofrei, care este si presedinte al PNL Suceava. El a spus ca va alege functia de prefect, pentru ca are proiecte in derulare. "Astept insa sa vad ce va prevede Legea administratiei publice. Daca prefectul va fi transformat intr-un raportor de date al Guvernului, n-o sa imi mai convina. Nu vreau sa fiu un bagator de seama", a marturisit Onofrei. El a lasat sa se inteleaga ca trecerea la prefecti apolitici nu va fi prea rapida. "Nimeni nu va crede ca Onofrei se va culca liberal in data de 31 ianuarie 2005 si se va trezi independent politic din 1 ianuarie 2006", a marturisit prefectul.

PRIN CONCURS
Legea 340/2004 prevede ca prefectul si subprefectul fac parte din categoria inaltilor functionari publici. Cele doua functii vor fi ocupate prin concurs. Poate deveni prefect sau subprefect persoana care are varsta de cel putin 30 de ani pentru prefect, respectiv 27 de ani pentru subprefect, are studii superioare de lunga durata si o vechime in specialitatea absolvita de cinci, respectiv trei ani, a absolvit programe de formare si perfectionare in administratia publica ori are titlul stiintific de doctor in stiinte juridice sau administrative ori a exercitat cel putin un mandat complet de parlamentar. Articolul 22 al legii prevede ca prefectul si subprefectul nu pot fi membri ai unui partid politic, sub sanctiunea eliberarii lor din functie.

×
Subiecte în articol: politic