x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Umaniștii somează Poliția tragerea la răspundere a forțelor de ordine care au târât pe jos oameni la Gara de Nord

Umaniștii somează Poliția tragerea la răspundere a forțelor de ordine care au târât pe jos oameni la Gara de Nord

de Ion Alexandru    |    14 Dec 2020   •   07:59
Umaniștii somează Poliția tragerea la răspundere a forțelor de ordine care au târât pe jos oameni la Gara de Nord

Partidul Puterii Umaniste (Social-Liberal), solicită, prin intermediul unui document public, întreprinderea tuturor demersurilor necesare pentru identificarea organelor de poliție ce au exercitat actele abuzive asupra cetățenilor, în considerarea statului de drept și a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale. Reacția vine după ce, în spațiul public, au apărut imagini în care se vede cum mai mulţi oameni au fost târâţi pe jos şi tăvăliţi de poliţişti, în plină zi, într-una dintre cele mai aglomerate zone ale oraşului, Gara de Nord, București.

 

Într-o scrisoare deschisă adresată de avocatul Daniel Ionașcu șefului Poliției Capitalei, acesta cere imperativ efectuarea cercetărilor ce se impun pentru identificarea organelor de poliție ce au exercitat actele abuzive asupra cetățenilor în cauză. Liderul umanist arată că „activitatea Poliției Române constituie serviciu public specializat și se realizează în interesul persoanei, al comunității, precum și în sprijinul instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii”.

 “Așadar, în contextul apariției acestor informații în spațiul public și ca urmare a intensei mediatizări, în considerarea principiilor și valorilor promovate de către Partidul Puterii Umaniste, a simțului civic și a responsabilității sociale, prin raportare la drepturile și obligațiile organelor de poliție, considerăm a fi imperios necesară identificare organelor de poliție ce au fost implicate în acțiunile mai-sus prezentate, motiv pentru care facem prezenta sesizare în scopul efectuării tuturor verificărilor necesare. Vă solicităm în acest sens, să întreprindeți toate demersurile necesare pentru identificarea organelor de poliție implicate în incidentul mai-sus expus din data de 11 decembrie 2020 din zona Gara de Nord, în considerarea statului de drept și a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale”, conchide Daniel Ionașcu.

Reamintim că mai mulți agenți de poliție au fost filmați în timp ce trânteau la pământ doi bărbați și o femeie, una dintre persoane fiind târâtă la propriu pe caldarâm de un polițist, după care s-a purces la încătușarea lor. Motivul invocate este acela al nepurtării corespunzătoare a măștii de protecție, refuzul de legitimare și consumul de băuturi alcoolice. 


 

×
Subiecte în articol: Daniel Ionașcu