x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică UNPR și PSD, întâlnire de lucru privind situaţia alianţei şi colaborarea la alegerile locale

UNPR și PSD, întâlnire de lucru privind situaţia alianţei şi colaborarea la alegerile locale

09 Mar 2016   •   22:15
UNPR și PSD, întâlnire de lucru privind situaţia alianţei şi colaborarea la alegerile locale
Sursa foto: Liviu Dragnea

Preşedintele interimar al UNPR Neculai Onţanu şi şeful de campanie al formaţiunii, Valeriu Steriu, au avut o întâlnire de lucru cu preşedintele PSD Liviu Dragnea şi şeful de campanie al PSD, Marian Neacşu, referitoare la alianţa dintre cele două formaţiuni şi colaborarea în alegerile locale, potrivit unui comunicat de presă transmis miercuri seara AGERPRES.

"Preşedintele interimat al UNPR Neculai Onţanu şi şeful campaniei UNPR, Valeriu Steriu, au avut o întâlnire de lucru cu preşedintele PSD Liviu Dragnea şi şeful de campanie al PSD, Marian Neacşu. În cadrul întâlnirii a fost discutată situaţia Alianţei de Centru Stânga formată din PSD şi UNPR, precum şi termenii colaborării dintre cele două partide la alegerile locale", se afirmă în comunicat.

Potrivit sursei citate, "liderii UNPR Neculai Onţanu şi Valeriu Steriu au apreciat întâlnirea drept una utilă şi necesară", iar "întâlniri similare au fost agreate pentru a avea loc în perioada următoare".

Preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, a afirmat miercuri că PSD este deschis la discuţii şi îşi doreşte ca protocolul cu UNPR "să rămână în picioare", el precizând că, în urma recentelor declaraţii dinspre progresişti, şi social-democraţii "îşi pun semne de întrebare".

Dragnea a declarat, la Adevărul Live, că PSD nu a făcut nimic împotriva UNPR după demisia din funcţia de preşedinte a lui Gabriel Oprea, reafirmând valabilitatea protocolului dintre cele două formaţiuni, dar că în ultima perioadă a auzit "declaraţii războinice".

"Este un protocol între două partide, nu s-a schimbat nimic în relaţia dintre noi. După declaraţiile din week-end şi de luni, sigur că şi noi începem să ne punem semne de întrebare, dar noi sperăm ca acel protocol să rămână valabil. Din partea noastră nu va fi niciun fel de reacţie publică împotriva UNPR", a subliniat Dragnea.

El a adăugat că, dacă UNPR doreşte să se întâlnească pentru discuţii ca să se vadă dacă pot "construi ceva împreună la Bucureşti", PSD are "toată dorinţa şi deschiderea".

Dragnea a precizat că nu a discutat cu preşedintele interimar al UNPR, Neculai Onţanu, după declaraţiile recente pe care acesta le-a avut.

"Eu am înţeles, poate greşesc, că în aceste zile există frământări în UNPR, care poate sunt fireşti, pentru a se poziţiona unii dintre membrii UNPR în candidat pentru şefia acestei formaţiuni politice şi probabil că, în funcţie de asta, vor să pară mai răi, mai fermi. PSD este un partid care nu a înşelat niciodată pe nimeni", a afirmat Dragnea, cu privire la afirmaţiile lui Onţanu.

Neculai Onţanu a declarat luni că există o "anumită" neîncredere în partenerii din alianţa politică, dată şi de "declaraţiile recente ale unor lideri ai PSD".

Întrebat de ce susţine posibilitatea votării unui proiect de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin, având în vedere că în urmă cu o lună UNPR afirma că nu va sprijini un asemenea act normativ, Onţanu a spus că, între timp, au avut loc atât în plan judeţean, cât şi la nivel central anumite declaraţii "neprietenoase cu privire la atitudinea faţă de UNPR".

"Unii colegi au anunţat că nu excludem această posibilitate de a susţine şi un act normativ care să presupună votul în două tururi. Nu am luat însă o hotărâre în legătură cu acest lucru, dar sperăm ca protocolul pe care îl avem încheiat cu PSD şi pe care îl susţinem în continuare să se desfăşoare în bune condiţii de amiciţie electorală şi nu de confruntare electorală", a precizat Onţanu.

În context, el a spus că UNPR şi-a "micşorat" încrederea vizavi de declaraţiile preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, pe care le-a calificat "total incorecte". "A fost o declaraţie pe care cred cu siguranţă că şi domnul Dragnea o regretă, aceea de a încerca să preia de la UNPR parlamentari. Niciun parlamentar de la UNPR nu pleacă la PSD, toţi rămân în cadrul UNPR, aici îşi găsesc locul, aici e familia lor", a susţinut Onţanu.

Sursa - Agerpres

×
Subiecte în articol: unpr psd alinata ontanu