UPDATE 21:00 Votul pentru primul tur al alegerilor prezidențiale 2019 s-a încheiat. Potrivit BEC, prezența la urne a fost de 47,66%. În total au votat 8.683.119 de oameni în țară.
Votul din diaspora continuă până la ora 24:00.
UPDATE 20:30. Potrivit BEC, prezența la vot la ora 20:30 este de 47,40%. Peste 8,6 milioane de români au votat în țară. În diaspora, numărul acestora a trecut de 650.000. În mediul urban au votat peste 5 milioane de români, în timp ce în mediul rural numărul votanților a trecut de 3,6 milioane.
Municipiul București se alătură celor nouă județe cu prezență la vot de peste 50%, potrivit datelor de pe prezenta.bec.ro.
UPDATE 20:00. Potrivit datelor oferite de BEC, până la ora 20:00, prezența la urne este de aproape 47%. Peste 8,5 milioane de persoane și-au exprimat votul în țară, în timp ce în diaspora numărul acestora a trecut de 640.000. În mediul urban au votat peste 4,9 milioane de persoane, în timp ce în mediul rural au votat peste 3,5 milioane.
Până la această oră, nouă județe au trecut de pragul de 50% prezență la vot: Ilfov, Cluj, Sibiu, Brașov, Giurgiu, Alba, Olt, Argeș și Constanța.
O prezenţă mai redusă la urne s-a înregistrat în judeţele Vaslui (35,09%), Covasna (36,39%), Satu Mare (37,08%), Maramureş (40,00%) şi Ialomiţa (41,14%).
UPDATE 19:30. Aproape 8,4 milioane de români și-au exprimat votul în țară, până la ora 19:30. Numărul românilor care au votat în diaspora a trecut de 630.000. În Ilfov, prezența la vot a trecut de 60%.
UPDATE 19:00. Peste 8,2 milioane de români au votat până la ora 19:00, în țară. În diaspora, numărul românilor care au votat a trecut de 600.000.
Județul cu cea mai mare prezență la urne este Ilfov (58,30%), urmat de Cluj (55,07%), Sibiu (50,63%), Brașov (50,60%) și Giurgiu (49,17%). Cea mai mică prezență la vot a fost înregistrată în Vaslui (34,32%).
UPDATE 18:00. Până la ora 18.00, prezența la vot la alegerile prezidențiale a fost de 42,31%, potrivit Biroului Electoral Central. Numărul total al alegătorilor a fost de 7.708.426, dintre care aproape 4,5 milioane din mediul urban. În plus, până la această oră au votat aproximativ 559.000 de oameni în diaspora.
UPDATE 17:00. Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale a fost, la nivel naţional, până la ora 17,00, de 37,93%, potrivit site-ului Biroului Electoral Central (BEC).
Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, până la ora 17,00, a fost de 6.910.900, dintre care 3.979.928 - în mediul urban şi 2.931.156 - în mediul rural.
O prezenţă mai ridicată la vot s-a înregistrat în judeţele Ilfov (47,59%), Cluj (45,27%), Braşov (42,89%), Sibiu (42,64%) şi Argeş (41,96%).
O prezenţă mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele Covasna (28,49%), Satu Mare (29,61%), Vaslui (29,91%), Ialomiţa (32,62%) şi Maramureş (32,74%).
În Capitală, prezenţa la vot a fost de 39,14% (702.894 alegători), situaţia pe sectoare fiind următoarea: sectorul 1 - 45,32%; sectorul 2 - 40,17%; sectorul 3 - 33,77%; sectorul 4 - 40,07%; sectorul 5 - 35,89% şi sectorul 6 - 43,09%.
UPDATE 15:00. Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale a fost la nivel naţional, până la ora 15,00, de 29,21%, potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preoţescu.
În mediul urban prezenţa la urne a fost de 29,99%, iar în mediul rural 28,16%.
O prezenţă mai ridicată la vot s-a înregistrat în judeţele Ilfov (36,44%), Cluj (34,80%) şi Braşov (34%).
O prezenţă mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele Covasna (21,74%), Satu Mare (22,16%) şi Vaslui (23,06%).
În Capitală prezenţa la vot a fost de 30,53%, situaţia pe sectoare fiind următoarea: sectorul 1 - 35,55%, sectorul 2 - 31,34%, sectorul 3 - 26,26%, sectorul 4 - 31,11%, sectorul 5 - 27,73%, sectorul 6 - 33,92%.
Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 5.321.324.
UPDATE 13:00. Peste 4 milioane de români au votat până la ora 13:00, dintre care 3.675.000 în România, însumând peste 20% din total.
UPDATE Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale a fost, duminică, la nivel naţional, până la ora 12,00, de 15,82%, potrivit site-ului Biroului Electoral Central (BEC).
Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, până la ora 12,00, a fost de 2.882.075, dintre care 1.724.928 în mediul urban şi 1.157.147 în mediul rural.
O prezenţă mai ridicată la vot s-a înregistrat în judeţele Ilfov (20,32%), Constanţa (19,02%), Teleorman (18,71%), Braşov (18,41%) şi Argeş (18,38%).
O prezenţă mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele Satu Mare (11,04%), Covasna (11,21%), Maramureş (12,31%), Arad (12,41%) şi Vaslui (12,45%).
În Capitală, prezenţa la vot a fost de 16,27% (292.241 alegători), situaţia pe sectoare fiind următoarea: sectorul 1 - 18,77%, sectorul 2 - 16,72%, sectorul 3 - 13,91%, sectorul 4 - 16,72%, sectorul 5 - 14,50%, sectorul 6 - 18,36%.
UPDATE11:00. Până la ora 11.00, în România, s-a înregistrat o prezență la urne de 11,08%.În țară au votat 2.019.704 români.
Județele fruntașe la prezență sunt Ilfov, Teleorman, Olt, Constanța, Dâmbovița.
Județele codașe: Covasna, Satu Mare, Bihor, Vaslui, Suceava. Au ieșit la vot mai mulți alegători din mediul urban decât din mediul rural.
UPDATE 10:00. Peste 1.3 milioane de români votaseră în România până la ora 10.00, adică aproape 8%. În Diaspora, numărul celor care au votat trecuse de 300.000.
Prezenţa la vot la alegerile prezidenţiale a fost, duminică, la nivel naţional, până la ora 9,00, de 3,52%, potrivit purtătorului de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Mircea Preoţescu.
În mediul urban, prezenţa la urne a fost de 3,48% şi în rural de 3,57%, iar în Bucureşti de 3,32%, a adăugat el.
O prezenţă mai ridicată la vot s-a înregistrat în judeţele: Ilfov (5,18%), Teleorman (4,90%), Giurgiu (4,78%), Olt (4,64%), Constanţa (4,63%).
O prezenţă mai redusă la vot s-a înregistrat în judeţele: Covasna (2,20%), Satu Mare (2,37%), Maramureş (2,55%), Harghita (2,55%) şi Bistriţa-Năsăud (2,60%).
În Capitală, prezenţa la vot a fost de 3,32%, situaţia pe sectoare fiind următoarea: sectorul 1 - 3,88%, sectorul 2 - 3,48%, sectorul 3 - 2,79%, sectorul 4 - 3,45%, sectorul 5 - 3,4%, sectorul 6 - 3,63%.
Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne este de 640.431, din care 536.675 de alegători sunt înscrişi în copiile de pe listele electorale permanente.
În ziua de 2 noiembrie 2014, când s-a desfăşurat primul tur al precedentelor alegeri prezidenţiale, până la ora 10,00, 6,55% dintre alegători se prezentaseră la urne. În mediul urban votaseră 6,37 % dintre alegătorii înscrişi în listele electorale, iar în rural de 6,78%