x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USL dejoacă planurile ascunse ale Puterii. Anticipate pentru ca scrutinurile să nu fie împinse în 2013

USL dejoacă planurile ascunse ale Puterii. Anticipate pentru ca scrutinurile să nu fie împinse în 2013

de Lavinia Dimancea    |    Aniela Nine    |    29 Aug 2011   •   21:00
USL dejoacă planurile ascunse ale Puterii. Anticipate pentru ca scrutinurile să nu fie împinse în 2013

USL forteaza mana PDL astfel incat partidul de guvernamant sa demonstreze ca nu urmareste vreun interes electoral prin comasarea alegerilor locale si parlamentare de anul viitor. "USL respinge orice forma de incercare de a amana alegerile locale. Nu exista niciun fel de motiv care sa justifice aceasta amanare, care ge­ne­rea­za instabilitate si dezordine. (...) Constitutia si legile sunt foarte clare si precizeaza clar cazurile in care se poate prelungi mandatul alesilor locali si nu suntem, si sper ca nici nu vom fi, in vreuna din situatiile acelea, de grava calamitate sau razboi", a declarat ieri co-presedintele USL, Crin Antonescu. El a afirmat ca, in schimb, USL este de acord cu de­vansarea alegerilor parlamentare. "Cu cat mai curand, cu atat mai bine. In aceasta toamna, in primavara vii­toare, in vara viitoare. Cu cat mai re­pe­de vom avea alegeri parlamentare anticipate, cu atat mai repede vom avea un Parlament legitim, cu o ma­joritate stabila", a declarat el. Prin pro­punerea de organizare a alegerilor parlamentare anticipate, USL ar dejuca planurile puterii de a impinge cele doua scrutinuri in 2013. "In spatele ideii de comasare este incercarea disperata de a nu mai avea alegeri deloc in 2012. Dupa ama­na­rea alegerilor locale in toamna, prin legi si ordonante, ei vor sa impinga apoi toate alegerile spre primavara lui 2013", a spus Antonescu.

USL respinge ideea PDL de coma­sa­re a alegerilor locale cu cele parlamentare, dar propune in schimb organizarea de anticipate pentru Parlament. Uniunea a luat ieri decizia de a merge pe anticipate, acuzandu-i pe democrat-liberali ca, prin impingerea localelor in toamna, urmaresc de fapt sa impinga toate alegerile in 2013. "Ei sunt cei care se tem de orice confruntare electorala, de orice decont electoral si incearca orice manevra pentru a intarzia momentul alegerilor. In spatele ideii de comasare este incercarea disperata de a nu mai avea alegeri deloc in 2012. Dupa amanarea alegerilor locale in toamna, prin legi si ordonante, ei vor sa impinga apoi toate alegerile spre primavara lui 2013", a avertizat co-presedintele USL, Crin Antonescu. Liderul Uniunii a explicat ca, in rea­litate, nu exista nici un motiv care sa justifice comasarea alegerilor si ca o astfel de decizie nu ar face decat sa genereze "instabilitate si dezordine". "Constitutia si legile sunt foarte clare si precizeaza clar cazurile in care se poate prelungi mandatul alesilor locali si nu suntem, si sper ca nici nu vom fi, in vreuna din situatiile acelea, de grava calamitate sau razboi", a spus Antonescu. Legat de anticipate, liderul liberal a pledat pentru organizarea acestora cat mai curand. "In aceasta toamna, in primavara viitoare, in vara viitoare. Cu cat mai repede vom avea alegeri parlamentare anticipate, cu atat mai repede vom avea un Parlament legi­tim, cu o majoritate stabila. Noi suntem de buna vreme condusi de un guvern care si-a pierdut increderea alegatorilor", a precizat Antonescu. Si co-presedintele USL, Victor Ponta, spune ca singura varianta pe care Uniunea o va sustine este aceea a anticipatelor. "Ei au anuntat ca vor sa cupleze parlamentarele cu localele. Dar nu se poate, nu este constitu­tio­nal si nici legal. Noi vom vota doar organizarea de anticipate. Daca au nevoie de voturi pentru devansarea parlamentarelor, noi le acordam fara nici o problema", a declarat Ponta pentru Jurnalul National. Potrivit procedurilor constitutionale, pentru a se ajunge la anticipate este nevoie ca actualul Legislativ sa fie dizolvat. Presedintele tarii este cel care decide dizolvarea Parlamentului daca acesta nu a acordat votul de incredere pentru formarea Guvernului in termen de 60 de zile de la prima soli­citare si numai dupa respingerea a cel putin doua solicitari de investitura. Guvernul poate fi trantit in Parlament prin motiune de cenzura, in cazul in care este votata de jumatate plus unu din numarul parlamenta­rilor, respectiv 236. USL numara 217 parlamentari.

Democrat-liberalii insista insa pe ideea comasarii alegerilor. Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, a dat ieri asigurari ca in coalitie nu a existat nicio impotrivire fata de cuplarea localelor cu parlamentarele si a aratat ca, odata luata decizia politica, trebuie doar modificata legea administratiei locale. In ceea ce priveste propunerea USL de organi­za­re a anticipatelor, Voinescu crede ca "Romania nu are nevoie in acest mo­ment de o instabilitate politica" si ca liderii Uniunii stiu ca "USL sca­de si sunt interesati sa faca alegeri pentru a prinde procente cat mai mari". La randul sau, ministrul de In­terne, Traian Igas, a explicat ca parlmen­tarele nu pot avea loc mai de­vreme, o data cu cele locale, de­oarece trebuie modificata Constitutia. "Domnul Antonescu nu cu­noas­te legislatia din Romania. Lu­crurile sunt clare, in Constitutie ne spune clar: mandatul parlamentarului este de patru ani. Nu poti sa le aduci nici mai devreme, nici mai tarziu decat daca modifici Constitutia, iar in momentul de fata nu cred ca putem modifica Constitutia pe acest aspect", a spus Igas. PNL i-a replicat ministrului de Interne, transmitandu-i ca "termeni ca «alegeri anticipate» sau «dizolvarea Parlamentului» figurau in niste cursuri la care a lipsit" si ca are nevoie de "mai multa prudenta in declaratii, pentru ca scoala nefacuta temeinic si la timp se vede".

De ce ar vrea PDL comasarea alegerilor
Desi subiectul comasarii alege­ri­lor locale cu cele parlamentare pro­voaca dezbateri incinse la nivel politic, o decizie ferma a coalitiei de guvernare si, prin extensie, a Guvernului, nu a fost inca luata. Putatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, admite ca nu exista "o pozitie" in coa­litie pe aceasta tema, dar spune ca "se poate vorbi de o decizie", avand in vedere ca "nu s-au manifestat im­po­triviri" din partea colegilor de coa­litie. "Subiectul comasarii alegerilor nici nu a fost discutat in sedinta de azi (ieri - n.r), inca nu s-a decis ceva", a declarat pentru Jurnalul National li­derul deputatilor UDMR, Andras Mate Levente. Pe de alta parte, surse din coalitie au relatat pentru Jurnalul National ca in sedinta coalitiei de saptamana trecuta ideea comasarii a fost "aruncata" de PDL cu abordarea "ce-ar fi daca...?", fara prea multe alte discutii.

O explicatie a initiativei ar avea legatura cu procentele nesperate obtinute de PDL la alegerile partiale din Neamt, vazute de putere ca un semn de revigorare a partidului dupa criza, datorata stabilizarii economice. Prin urmare, amanarea alegerilor locale le-ar permite politicienilor din PDL o si mai buna pozitionare, in conditiile unei prognozate cresteri economice care ar duce la scaderea nemultumirilor electoratului.

Din punct de vedere legislativ, daca se va decide comasarea ale­gerilor, este necesara promovarea unei initiative legislative care sa mo­difice legea alegerilor locale si legea administratiei publice. Purtatorul de cuvant al PDL, Sever Voinescu, spune, pentru Jurnalul National, ca, probabil, modificarile vor fi elaborate de Executiv, si nu de comisia coalitiei special constituita pentru modificarea sistemului de vot. Indiferent cine va face propunerea de modificare, comasarea alegerilor locale cu parlamentarele va ajunge sa fie decisa in fapt prin vot de parlamentari, iar, pentru ca modificarile sa poata fi aplicate, ele trebuie adoptate si promulgate pana la sfarsitul acestei sesiuni, adica decembrie. Odata ajunsa la mana parlamenta­rilor, propunerea de comasare are cele mai mari sanse sa fie adoptata, tocmai pentru ca parlamentarii vor fi cei favorizati, ei putand sa se foloseasca la viitoarele alegeri de capitalul politic al primarilor. "Dupa experienta din 2008, cand candidatii la Parlament au constatat ca practic trebuia sa fie «recomandati» de un primar pentru a obtine voturi, acum, prin comasare, practic parlamentarilor li se garanteaza locul, caci vor putea sa folo­seas­ca toate avantajele logistice si de in­fluenta ale primarilor acolo unde acestia sunt din acelasi partid cu ei", a explicat pentru Jurnalul National pro­fesorul de stiinte politice Radu Alexandru.

×
Subiecte în articol: alegeri 2012