x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR a lansat o petiţie online pentru amenajarea unui parc în jurul Parlamentului României

USR a lansat o petiţie online pentru amenajarea unui parc în jurul Parlamentului României

13 Mar 2018   •   12:48
USR a lansat o petiţie online pentru amenajarea unui parc în jurul Parlamentului României

USR a lansat o petiţie pentru deschiderea terenului din jurul Casei Poporului către cetăţeni şi organizarea unui concurs internaţional de urbanism şi peisagistică pentru amenajarea spaţiului ca parc public.

Petiţia, postată pe site-ul campaniamea.de-clic.ro, este adresată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, se arată într-un comunicat.

'Instituţiile publice au nevoie de spaţii publice. O Românie democratică se construieşte cu instituţii democratice care au nevoie de spaţii deschise, accesibile şi inclusive. Domnilor preşedinţi, nu ne putem preface că suntem democraţi în casa şi în curtea lui Ceauşescu', spun reprezentanţii USR.

Potrivit comunicatului, la iniţiativa USR, o echipă multi-disciplinară de arhitecţi, urbanişti şi peisagişti din Copenhaga şi Bucureşti a explorat posibilităţile de amenajare urbanistică şi peisagistică a terenului din jurul Palatului Parlamentului şi legăturile acestuia cu terenurile din jur şi cu oraşul.

Planşele realizate de ei au fost expuse în Parlament săptămâna trecută, pentru a prezenta proiectul Parcul Uranus şi "pentru a ilustra potenţialul imens al acestui spaţiu de a reintra în viaţa oraşului".

'La lansarea expoziţiei au participat parlamentari de la toate grupurile politice, deoarece ne dorim ca acesta să fie un proiect comun al Parlamentului României pentru a reuşi să îl scoatem din starea de izolare, din spatele barierelor construite de regimul comunist', se precizează în comunicat.

În decembrie anul trecut, USR a anunţat proiectul Parcul Uranus prin publicarea unei cărţi şi lansarea site-ului parculuranus.org.

'Cartea conţine o istorie a intervenţiilor asupra terenului din jurul Palatului Parlamentului, demolarea cartierului Uranus şi construcţia Casei Poporului, exemple de spaţii publice din jurul parlamentelor din alte ţări, o analiză a situaţiei urbanistice actuale, precum şi o viziune despre amenajarea unui nou tip de spaţiu public, cu simulări foto-realiste, propuneri de soluţii alternative de asigurare a securităţii şi o etapizare a realizării proiectului", precizează USR. http://www.observator.tv

×
Subiecte în articol: petitie online usr parc