x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică USR și PNL au ajuns la cuțite. Barna îi acuză pe liberali că vor să-i scoată partidul din Parlament

USR și PNL au ajuns la cuțite. Barna îi acuză pe liberali că vor să-i scoată partidul din Parlament

de Ion Alexandru    |    25 Noi 2020   •   08:00
USR și PNL au ajuns la cuțite. Barna îi acuză pe liberali că vor să-i scoată partidul din Parlament

O eventuală guvernare comună, după alegerile din 6 decembrie, între PNL și USR pare din ce în ce mai puțin verosimilă, în urma atacurilor fără precedent care au avut loc, ieri, în Parlament, între cele două partide. Scandalul a apărut imediat după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că va demisiona din calitatea de parlamentar, cu câteva zile înaintea expirării mandatului, pentru a nu beneficia de pensie specială. În replică, toți parlamentarii USR și-au prezentat demisiile, începând cu data de 18 decembrie, din același motiv. Drept pentru care liderul PNL din Camera Deputaților, Florin Roman, a solicitat ca aceste demisii să fie înregistrate de îndată, astfel încât posturile senatorilor și deputaților USR să devină vacante. Dan Barna îi acuză pe liberali că, nici mai mult, nici mai puțin, vor să-i scoată la propriu formațiunea din Parlamentul României.

 

Circul din Parlament a fost generat de anunțul făcut, luni seară, de Marcel Ciolacu, liderul PSD precizând că va demisiona în ultima zi a mandatului său, pentru a nu beneficia de pensia specială. Acest lucru a mai fost făcut și în 2016 de către Ciolacu, iar acum liderul Camerei Deputaților acuză Guvernul Orban că a refuzat să emită o Ordonanță de Urgență pentru eliminarea acestor indemnizații. 

Demersul lui Ciolacu i-a lăsat, inițial, fără replică pe cei de la USR, care au militat în ultimii ani pentru eliminarea pensiilor speciale, însă partidul condus de Dan Barna s-a repliat rapid și, ieri dimineață, s-a adunat la Parlament, unde fiecare senator și deputat al formațiunii și-a scris și depus demisia din funcția de parlamentar, demisie care să intre în vigoare începând cu data de 18 decembrie. 

 

Contre incredibile între viitorii parteneri de guvernare

 

Ei bine, acest lucru pare să-i fi înfuriat la maximum pe liberali – prezumtivii parteneri de guvernare ai USR, după alegeri, pentru ca, la Plenul Camerei Deputaților care a avut loc tot ieri, liderul liberal Florin Roman să ceară ca demisiile USR-iștilor să intre de îndată în vigoare. “Pentru a reveni la respectarea regulamentului, vă solicit să prezentaţi plenului demisiile deputaţilor anunţate în urmă cu o oră, înregistrate astăzi, să-i întrebaţi dacă îşi menţin demisia şi să procedaţi la vacantarea locurilor de deputat. Numai astfel putem duce la capăt demersul Partidului Naţional Liberal de abrogare a pensiilor speciale a parlamentarilor. Vă solicităm imperativ aplicarea regulamentului", a transmis Florin Roman.

Liderul USR, Dan Barna, a acuzat imediat PNL că dorește să elimine acest partid din Parlament. “Suntem de acord să avem un plen în care să constatăm demisiile parlamentarilor USR începând cu data de 18 decembrie. Regulamentul spune că plenul constată vacantarea şi demisia, începând cu data demisiei. Vreţi să scoateţi USR din Parlament astăzi. Aceasta este realitatea juridică”, a declarat acesta.

 

PSD pune sare pe rană

 

PSD a revenit în acest război și a presărat, din nou, “sare pe rana” deschisă în partea dreaptă a eșichierului. Marcel Ciolacu a precizat că “va convoca de îndată Birourile Permanente Reunite pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, “cu condiţia ca aceşti bani să fie folosiţi pentru dublarea alocaţiilor”. “Asta înseamnă ca PNL şi USR să nu mai chiulească şi să deblocheze urgent activitatea Senatului. Până atunci, tot ce fac se numeşte minciună şi populism ieftin!”, a precizat social-democratul.

 

Liderul UDMR cataloghează acțiunea drept populism ieftin

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, ieri, că anunțurile făcute de Marcel Ciolacu și de parlamentarii USR reprezintă „un populism ieftin, care nu rezolvă absolut nimic”. Conform acestuia, singura soluție echitabilă și corectă, când este vorba despre pensiile speciale, este ștergerea, abrogarea tuturor pensiilor, inclusiv pensiile magistraților și pensiile foștilor securiști, ofițerilor. “Restul este un populism ieftin și nu rezolvă absolut nimic. Trimiteți-i pe domnul Ciolacu și pe cei de la USR la doamna Violeta Alexandru, la Ministerul Muncii, să le explice cum se calculează pensiile. Deci ei nu renunță la nimic, așa cum nu a renunțat domnul Ciolacu nici acum patru ani la nimic, când și-a dat demisia cu o zi înainte de terminarea mandatului, nu va renunța nici acuma la nimic, nici el, nici cei de la USR”, a precizat Hunor.

 

Adriana Săftoiu devoalează jocul de imagine

Deputatul Adriana Săftoiu, care nu mai candidează pentru un nou mandat, face zob demersul de ieri al USR. “Ca imagine poate să dea bine, dar în realitate nu e nevoie de nici o demisie ca să nu primești pensia specială. Ca să o primești trebuie să o ceri. Nu o ceri, nu o primești. E un act de voință, nimeni nu te obligă să o primești. Plus că demisii date în ultimele zile de mandat sunt aproape inutile. Ca să înceteze mandatul nu e suficient să îți dai demisia, trebuie ca Parlamentul să o valideze și e destul de greu să mai cred că se va întruni Parlamentul actual în ultimele două zile din această legislatură ca să valideze niște demisii”, a scris aceasta pe Facebook.

Dan Barna: Parlamentarii USR demisionează pe 14 decembrie. Florin Roman: Demisiile să fie înregistrate și posturile vacantate

×
Subiecte în articol: pensii speciale