x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Văcăroiu: Moţiunea, depusă azi după-amiază

Văcăroiu: Moţiunea, depusă azi după-amiază

de Jurnalul National    |    24 Sep 2007   •   00:00

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a anunţat, luni, după ce a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD, că au fost strănse semntăruile de susţinere a moţiunii de cenzură şi că aceasta va fi depusă luni, in jurul orelor 16.00, la Birourile Permanente ale ambelor Camere.

El a precizat, totodată, că, după depunerea moţiunii de cenzură, preşedinţii de şedinţă de la Senat şi de la Cameră vor anunţa in plen că aceasta a fost depusă.

Văcăroiu a mai spus, răspunzănd unei intrebări, că moţiunea de cenzură beneficiază de semnăturile necesare pentru a fi depusă.Potrivit Constituţiei, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii

Conform Regulamentului şedinţelor comune ale celor două Camere, moţiunea de cenzură trebuie prezentată Camerelor reunite in termen de cel mult cinci zile de la depunere. Legea fundamentală prevede că moţiunea trebuie dezbătută in trei zile de la prezentarea in Parlament.

×
Subiecte în articol: politic