VIDEO - Primarul Sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, a declarat, astăzi, la sosirea de la Washington, că a fost invitat de mai mulţi oficiali să revină în capitala federală americană în luna mai. "Toate întâlnirile au fost foarte excelente!", a declarat Vanghelie, bucuros, de altfel, că a reuşit ca unul din visele sale, acela de a-şi face prieteni la Casa Albă, s-a concretizat.
Marian Vanghelie a spus că vizita la Washington a decurs mai bine decât se aştepta, deşi s-a suprapus cu prezenţa preşedintelui Chinei în capitala SUA.
"Am avut un mic dezavantaj, am picat exact cu preşedintele Chinei, însă ceea ce a fost important a fost că totuşi am fost primit la Casa Albă... Am picat într-un moment complicat a fost o situaţie complicată la Casa Albă şi totuşi şi-au făcut timp şi m-au primit", a afirmat Marian Vanghelie, potrivit Mediafax.
Vanghelie a caracterizat întâlnirile avute la Washington drept "foarte excelente", el ezitând să dea însă detalii despre eventuale înţelegeri sau contacte puse la punct în întâlnirile pe care le-a avut.
Primarului sectorului 5 a spus că a fost primit la Casa Albă de consilierul pe probleme de urbanism al preşedintelui Barack Obama, s-a întâlnit cu lideri sindicali, congresmani şi senatori.
"Lucrurile au fost foarte bune, încercăm să preluăm o parte din expertiza din America", a spus el.
Întrebat de jurnalişti dacă şi-a cumpărat din Washington suveniruri, Vanghelie a negat ţinând însă să precizeze că a primit sigiliul oraşului Washington de la primarul metropolei şi un dop de cristal de la o companie americană. El a adăugat că a oferit oficialilor cu care s-a întâlnit "lucruri protocolare", precum stilouri cu steagul şi cu harta României, albume cu Bucureştiul şi cu România.
Despre faptul că a apărut în presa americană ca primar la Bucureştiului, Vanghelie a spus: "Nu comentez, nu s-a pus problema în felul acesta. Credeţi că cineva care te invită în America şi ai posibilitatea să te întâlneşti la Departamentul de Stat şi la Casa Albă să nu ştie exact cine eşti? Evident că au ştiut de toate întâlnirile pe care le-am avut, au ştiut exact cine sunt, iar acestea sunt lucruri pe care le minimalizăm noi în România".
Întrebat cum i s-a părut "visul american", Vanghelie a povestit că la finalul întâlnirii cu consilierul preşedintelui SUA i-a spus acestuia că doreşte să-şi facă prieteni în America şi i s-a răspuns că are deja un prieten la Casa Albă.