x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Vicepreședinte PNL despre suspendarea negocierilor: „Un joc dublu care are menirea să manipuleze opinia publică”.

Vicepreședinte PNL despre suspendarea negocierilor: „Un joc dublu care are menirea să manipuleze opinia publică”.

de Redacția Jurnalul    |    20 Mai 2023   •   15:00
Vicepreședinte PNL despre suspendarea negocierilor: „Un joc dublu care are menirea să manipuleze opinia publică”.
Sursa foto: Facebook | Robert Sighiartau

Vicepreședintele PNL, Robert Sighiartău, a reacționat, sâmbătă, la propunerea lui Marcel Ciolacu, privind suspendarea negocierilor privind viitorul cabinet: „Un joc dublu care are menirea să manipuleze opinia publică”.

„Dascălii au tot dreptul să se revolte. Politicienii cu responsabilități executive nu au dreptul să se scuze. De 1 an și ceva erau obligați prin Ministerul Muncii să vină cu soluții privind taierea pensiilor speciale și rezolvarea inechităților din sistemul salarial public. Modul PSD-ului și a dl.Ciolacu de a face politică rămâne același. Un joc dublu care are menirea să manipuleze opinia publică”, a scris Sighiartău pe Facebook.

Orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată până la rezolvarea solicitărilor sindicatelor și a reformei pensiilor speciale, spunea mai devreme președintele PSD, Marcel Ciolacu.

„De când am intrat la guvernare prioritatea noastră a fost stabilitatea țării și buna guvernare, astfel încât românii și economia româneasca să treacă mai ușor peste multiplele crize cu care ne confruntăm. E clar că în acest moment agenda românilor nu mai coincide cu agenda politică, iar eu am promis că niciodată nu am să pun interesele politice mai presus de intereselor românilor”, a transmis, sâmbătă, Marcel Ciolacu pe Facebook.

Din acest motiv, crede președintele PSD, în acest moment, prioritatea tuturor decidenților politici trebuie să fie rezolvarea solicitărilor sindicatelor, dar și restanța majoră privind reforma pensiilor speciale: „Până la rezolvarea acestor două priorități, orice negociere privind viitorul cabinet trebuie suspendată. Coaliția are datoria să se reunească în primul rând pentru urgențele românilor, iar programul de guvernare viitor este obligatoriu să prevadă soluțiile sustenabile și un termen clar pentru noua lege a salarizării”.

×