x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Viceprimarul municipiului Iaşi şi-a dat demisia

Viceprimarul municipiului Iaşi şi-a dat demisia

10 Ian 2011   •   14:40
Viceprimarul municipiului Iaşi şi-a dat demisia

145884-gg.jpgGabriel Grigore a spus că a avut o discuţie cu primarul PSD al municipiului, Gheorghe Nichita, depunându-şi demisia la cabinetul acestuia.

"Mi-am prezentat demisia din motive personale, atât din calitatea de viceprimar, cât şi din calitatea de consilier local. Speculaţiile nu îşi au rostul, nu e vorba nici de motive politice, nici de motive administrative. Am demisionat din funcţia de consilier local, pentru că, dacă fac un gest, îl fac până la capăt. Mâine (marţi - n.r.) eliberez biroul. Cu puţin timp în urmă, a aflat şi primarul Nichita de decizia mea. În cadrul PDL Iaşi am comunicat decizia mea încă de vineri", a spus Gabriel Grigore.

El a precizat că intenţiona de mai mult timp să demisioneze din primărie.

PDL Iaşi va desemna un alt reprezentant al partidului pentru postul de consilier rămas vacant.

În următoarea şedinţă de Consiliu Local va fi ales un nou viceprimar al Iaşiului, cel mai probabil acesta urmând să fie un reprezentant PSD.

Gabriel Grigore a candidat, în 2008, pe listele PDL pentru Consiliul Local Iaşi, fiind desemnat ulterior liderul grupului consilierilor PDL.

În martie 2009, el a fost ales viceprimar al Iaşiului, însă după câteva luni relaţiile între acesta şi primarul Gheorghe Nichita au devenit încordate.

Mai mult, primarul Gheorghe Nichita a spus în repetate rânduri că va propune consilierilor locali schimbarea din funcţie a viceprimarului PDL, motivând slaba colaborare cu acesta.

×