Premierul Victor Ponta a declarat că Dan Diaconescu ar fi trebuit anchetat pentru că a prezentat documente false în cadrul procesului de privatizare de la Oltchim, speculând că probabil nici nu va fi întrebat despre acest lucru până la alegerile parlamentare din decembrie.
"Niciun om din nicio ţară a doua zi după ce este dovedit - şi vorbesc de documente bancare false -, a doua zi este cercetat şi tras la răspundere. Domnul Diaconescu a fost atât de relaxat. Mulţi se întrebau ce are în minte. Are în minte că are imunitate. Nimeni nu l-a întrebat şi, daţi-mi voie să speculez, nici nu-l va întreba nimeni până la alegeri pe domnul Diaconescu cum a folosit documente false, cum s-a prezentat cu o ofertă falsă. A fost arestat preventiv domnul Dan Diaconescu? Domnul Dan Diaconescu, în acest moment, cu mişcarea sa politică, ajută PDL-ul în ceea ce înseamnă, eventual, luat procente de la USL", a declarat Ponta la Realitatea Tv.
Întrebat dacă sugerează o legătură între PDL şi privatizarea de la Oltchim, Ponta a spus că are informaţii în acest sens.
"Interesele politice nu sunt interese ilegale, asta e politică. Noi vorbim aici de faptul că să prezinţi o ofertă de cumpărare de acţiuni falsă şi să prezinţi la o bancă documente false, la o bancă, Eximbank, nu între doi prieteni care stau pe bancă în parc, este o faptă penală pentru oricare dintre dvs. Dacă mâine vă duceţi la bancă şi prezentaţi un document fals, vă asigur că mâine seară dormiţi în arest. Pentru că sistemul bancar este unul care se protejează foarte bine", a adăugat Ponta.
Premierul a precizat că a aflat despre documentele bancare false ale lui Diaconescu după ce a fost declarat câştigătorul licitaţiei în cazul privatizării Oltchim.
"Poate greşesc eu şi o să-mi cer scuze procurorului general interimar şi, într-adevăr, de mâine sau poimâine se va începe ancheta. Poate că de mâine cineva îl va întreba pe domnul Diaconescu: Domne, dar de ce ai prezentat documente false?", a mai spus Ponta.
Pe de altă parte, primul ministru a declarat la Realitatea TV că acuzaţiile de lipsă de transparenţă în procedura de desemnare a noilor şefi ai DNA şi Parchetului General care i-ar fi fost aduse ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, de către secretarul general al Comisiei Europene, Catherine Day, nu sunt fondate, întrucât legea care reglementează aceste aspecte a fost respectată.
"Nu ştiu dacă există sau nu scrisoarea. Întrebarea este ce înseamnă mai multă transparenţă? Ce se poate face pentru mai multă transparenţă decât că îi prezentaţi (pe candidaţi - n.r.) la televizor şi că şi-a depus cine a vrut dosarul şi că din comisia care examinează fac parte un procuror de la DNA şi unul de la Parchetul General? Ce înseamnă mai multă transparenţă? Înseamnă cumva că dacă nu îl desemnaţi pe Morar înseamnă că nu sunteţi transparenţi? Dacă nu îl desemnăm pe domnul Morar nu suntem transparenţi, atunci în regulă. Noi avem o lege, legea în baza căreia au fost numiţi domnul Morar şi doamna Kovesi. Nu a schimbat-o nimeni de atunci. Dacă atunci era bună, bănuiesc că şi acum este bună. Nu s-a atins nimeni de ea. Sau când era vorba de Morar şi de Kovesi legea era bună şi acum nu mai este?", s-a întrebat primul-ministru, care spune că în cazul în care preşedintele Traian Băsescu nu este mulţumit de propunerile pe care le va înainta ministrul Justiţiei, va putea să le respingă.
"Transparenţa a fost totală. Dacă domnul Băsescu nu este mulţumit de propunerile doamnei Pivniceru, sigur le va respinge sau CSM-ul va da un aviz negativ. Mai multă transparenţă şi mai multă înţelegere, eu nu îmi dau seama ce ar putea... Eu am încurajat-o pe doamna Pivniceru să discute cu domnul preşedinte", a spus premierul.