x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta a lansat din nou ipoteza suspendării lui Traian Băsescu, condiţionată însă de decizia Curţii Constituţionale

Victor Ponta a lansat din nou ipoteza suspendării lui Traian Băsescu, condiţionată însă de decizia Curţii Constituţionale

06 Mai 2014   •   21:48
Victor Ponta a lansat din nou ipoteza suspendării lui Traian Băsescu, condiţionată însă de decizia Curţii Constituţionale

Premierul Victor Ponta a clarificat marţi, la "Subiectiv" cu Răzvan Dumitrescu, demersul de sesizare al Curţii Constituţionale, în privinţa încălcării Legii Fundamentale de către preşedintele Traian Băsescu, scrie Antena3.ro

 "Important este că dacă vă uitaţi în legea Curţii Constituţionale, nu oricine o poate sesiza, Guvernul este cel care este obligat să organizeze alegerile şi din acest punct de vedere, folosind acel articol de lege am sesizat Curtea, cu trei teme. În primul rând să se constate dacă Preşedintele afectează bunul mers al campaniei. În al doilea rând, să precizeze dacă Preşedintele, pentru a asigura echilibrul, are voie să facă sau nu campanie electorală. În funcţie de decizia Curţii vom şti pe viitor ce se întâmplă. Orice apariţie a domnului Băsescu ne ajută să ne aducem aminte şi să aducem aminte tuturor, că în urmă cu patru ani domnul Băsescu a anunţat tăierea pensiilor şi salariilor, ceea ce însemna că în istoria României va rămâne doar cu atât" a explicat premierul.

"Orice persoană este obligată să respecte legea. În cazul Preşedintelui nu avem o lege specială care să arate sancţiunea. Dacă încalcă Constituţia şi dacă avem o decizie a Curţii, nu avem altă sancţiune decât suspendarea. Decizia aparţine Parlamentului, nu Guvernului şi nu unui partid. Nu pot să vorbesc în numele Parlamentului" a mai spus Victor Ponta.

×
Subiecte în articol: Victor Ponta suspendare traian basescu