x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: "Avem în fruntea ţării un om care a avut de-a face cu structurile Securităţii"

Victor Ponta: "Avem în fruntea ţării un om care a avut de-a face cu structurile Securităţii"

20 Noi 2012   •   23:02
Victor Ponta: "Avem în fruntea ţării un om care a avut de-a face cu structurile Securităţii"
Sursa foto: Intact Images

 Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, la Slatina, într-o conferinţă de presă la Consiliul Judeţean, că "în fruntea ţării" este "un om care a avut de-a face" cu structurile Securităţii.

 
"Având în fruntea ţării un om care a avut de-a face cu structurile Securităţii, deci vă daţi seama că a fost mai dificil să fie combătuţi (fostele cadre ale Securităţii - n.r). În ceea ce mă priveşte şi în ceea ce îl priveşte şi pe domnul Antonescu şi pe cei care sunt în Guvern, nu vă faceţi nicio grijă - nu am apucat să avem de-a face cu Securitatea, nu am fost la Anvers, nu am dat note, dar nu am niciun merit în asta, pur şi simplu eram prea tânăr. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă eram comandant de navă", a declarat Victor Ponta.
 
Premierul a făcut această declaraţie după ce a fost întrebat de un ziarist ce poate face un premier pentru deconspirarea foştilor securişti şi a foştilor colaboratori ai Securităţii.
 
"Sigur că de 22 de ani pot să văd oameni care au lucrat în Securitate, începând cu preşedintele Băsescu, care ocupă diverse funcţii importante şi au încă influenţă. Nu pot să vă spun decât că orice element de transparenţă sunt gata să-l sprijin", a declarat Victor Ponta, care s-a aflat marţi la Slatina, într-o vizită la fabrica de anvelope Pirelli.

×