x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta, despre raportul Comisiei Europene: Conţine câteva "erori materiale"

Victor Ponta, despre raportul Comisiei Europene: Conţine câteva "erori materiale"

30 Ian 2013   •   13:40
Victor Ponta, despre raportul Comisiei Europene: Conţine câteva "erori materiale"
Sursa foto: Intact Images/Alexandra Pandrea

Raportul suplimentar privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) conţine 'câteva erori materiale' care ar fi putut fi îndreptate dacă Bruxellesul ar fi cooperat cu autorităţile de la Bucureşti, a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.

"E şi dezavantajul faptului că raportul nu a mai fost discutat şi cu noi, pentru că sunt câteva erori materiale: înţeleg că nu s-a întâmplat nimic cu cei patru miniştri care aveau sesizare de la ANI. S-a întâmplat! Nu mai sunt în Guvern şi îmi pare rău că nu sunt. Şi domnul Silaghi şi domnul Hellvig şi domnul Pop şi doamna Andronescu. Tocmai că i-am sacrificat pentru că aveau o sesizare de la ANI, de care n-aţi mai auzit nimic şi probabil că nici nu veţi mai auzi nimic în viitor", a spus Victor Ponta.

O altă eroare din raport ar fi afirmaţia CE potrivit căreia trei miniştri din actualul Cabinet Ponta II sunt cercetaţi pentru corupţie, în realitate existând un singur ministru - al Transporturilor - trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu.

"Am mai citit că sunt trei miniştri cercetaţi pentru corupţie. N-am reuşit să-i identific. Domnul Fenechiu e trimis în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu, dar pe ceilalţi doi nu i-am găsit oricât i-am căutat. Care sunteţi vă rog să spuneţi, să o recunoaşteţi singuri. Probabil că e o eroare", a spus Ponta, care a precizat că acest lucru se putea îndrepta dacă "mecanismul era şi de cooperare, nu doar de verificare".

"Am luat act de raportul CE privind MCV. Ca de obicei în România lucrurile vor fi de la o extremă la alta: unii vor zice că trebuie să ne luptăm, să atacăm sediul Comisiei Europene, alţii din partea cealaltă - corul bocitoarelor - cum e groaznic raportul şi că se termină România. Eu vreau să vă spun că m-am uitat pe ceea ce ţine de Guvern, lucrurile pe care le-am angajat în numele dumneavoastră şi în numele meu personal în luna iulie la întâlnirea cu preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, le-am îndeplinit", a spus Victor Ponta.

Premierul a mai spus că România este pregătită de intrarea în zona Schengen: "România este pregătită pentru intrarea în Schengen. Dar probabil că alegerile din alte țări vor întâmpina diferite probleme pentru intrarea în Schengen. Eu îi voi spune și lui Barroso că România este pregătită. Și cred că, pe această temă, trebuie să avem grijă să păstrăm toate condițiile tehnice pentru când se va lua decizia acceptării nostre în Schengen".

”Lucrurile concrete pe care guvernul le-a făcut sunt reflectate în acest raport. Vă rog să nu cădeți în nicio extremă, nu trebuie să ne supărăm foarte tare, nici nu trebuie să plângem foarte tare căci o să plângă tot aceia care se plâng tot timpul în legătură cu statul de drept”, a spus Ponta.

Acesta a lansat o rugăminte către miniștrii din cabinetul său și către toate autoritățile să fie pregătite căci purtătorul de cuvânt al CE a confirmat deja că România este pregătită pentru intrarea în Schengen.


×
Subiecte în articol: raport mcv Victor Ponta Comisia Europeana