Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC, premierul Victor Ponta, a declarat, după ieșirea de la vot că în România, după 10 ani de război şi distrugere, a venit vremea reconstrucţiei.
"Sunt absolut convins şi sunt foarte optimist că, după 25 de ani de când ne-am câştigat o libertate pe care ne-o doream foarte mult şi foarte mulţi - eu atunci aveam doar 17 ani, domnul primar general şi-aduce aminte mai bine -, putem să punem punct unei tranziţii care nu se mai încheia. Cred că din această iarnă vom fi cu adevărat o ţară democratică, o ţară europeană şi că, după 10 ani de război şi de distrugere, putem să ne apucăm să construim. Şi o să construim şi în Bucureşti, şi în Transilvania, şi în Moldova, şi pentru românii din afară pentru că, repet, după atâta război şi distrugere, e timpul să reconstruim", a afimat Ponta la ieşirea din secţia de votare.
Prim-ministrul a fost însoţit de soţia sa, europarlamentarul Daciana Sârbu, şi de primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu. Ponta a fost întâmpinat cu aplauze la secţia de votare de un grup de susţinători.