x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: "În orice ţară, dacă ar fi apărut în public 10% din ceea ce a apărut de domnul Negulescu, acesta era arestat pe loc"

Victor Ponta: "În orice ţară, dacă ar fi apărut în public 10% din ceea ce a apărut de domnul Negulescu, acesta era arestat pe loc"

18 Sep 2017   •   21:58
Victor Ponta: "În orice ţară, dacă ar fi apărut în public 10% din ceea ce a apărut de domnul Negulescu, acesta era arestat pe loc"

Într-un interviu video acordat luni PSnews.ro, fostul premier al României, Victor Ponta a vorbit despre dosarul în care procurorul DNA Jean Uncheșelu l-a pus sub urmărire penală, provocându-i demisia din funcția de președinte al PSD.

 

Victor Ponta a declarat, pentru PSNEWS,RO, acel dosar a fost făcut în totalitate pentru ca acesta să plece din funcțiile de la PSD și din cea de prim-ministru.

”Îmi mai dă mie cineva înapoi anii pierduți sau funcția de premier? Acel dosar a fost făcut în totalitate pentru ca eu să plec din funcțiile de la PSD și din cea de prim-ministru. Și-a îndeplinit scopul dosarul. Acele acuzații… până și dușmanii mei au zis: Domnule, hai, dacă faceți ceva, faceți ceva serios!Ceea ce cred că că ar trebui îndreptat, nu numai după cazul meu ci și după cazul Rușanu, Gelu Diaconu, atâtea cazuri de oameni cărora în mod evident li s-a făcut dosar penal ca să plece din funcție. Lui Rușanu i-au făcut dosar penal ca să plece de la ASF. Nu era nimic în dosar. Lui Diaconu i-au făcut dosar penal ca să plece de la ANAF. Cred că aici ar trebui schimbat ceva, ca asemenea abuzuri să nu se mai poată întâmpla. Dacă sunt supărat pe domnul Dragnea pentru ceva, sunt și pentru acest lucru. Vorbește pe la Antena 3 că se luptă cu sistemul dar de fapt el a fost și rămâne cel mai bun prieten al sistemului în sensul că nu i-a deranjat cu nimic. Ordonanța 13 era ca să scape el. Dacă i se reia dosarul de la zero o să vedeți că nu mai luptă cu sistemul”, a declarat Victor Ponta 

Referitor la dezvăluirile din ultima perioadă, care îl au în centru atenției pe procurorul Mircea Negulescu, zis ”Portocală”, fostul prim-ministru al României a declarat pentru Psnews.ro, că ”în orice țară, în SUA, în Germania, în Franța, dacă ar fi apărut în public 10% din ceea ce a apărut de domnul Mircea Negulescu, acesta era pe loc arestat”.

”În orice țară, în SUA, în Germania, în Franța, dacă ar fi apărut în public 10% din ceea ce a apărut de domnul Mircea Negulescu, acesta era pe loc arestat. Să ai relații intime cu o persoană pe care o cercetezi este echivalentul unui profesor care are relații intime cu o elevă. Sunt niște incompatibilități. Domnul Negulescu e bine mersi. Eu mă așteptam ca domnul Tudorel Toader să iasă și să spună: „Domnule, sunt ministrul Justiției, Ministerul Public este sub autoritatea mea, asemenea acte sunt inadmisibile”, a mai adăugat Victor Ponta.

 

 

×
Subiecte în articol: victor ponta Mircea Negulescu