Victor Ponta anunţă, într-un interviu pentru Jurnalul Naţional, că s-a săturăt să fie "vagon" şi că vrea să fie locomotivă. Candidează la funcţia de preşedinte executiv al PSD, dar nu ştie încă pe cine susţine la preşedinţie. Ponta dezvăluie sistemul trădărilor de partid şi propune reforma PSD în 22 de puncte.
● Jurnalul Naţional: Preşedinte sau preşedinte executiv?
● Victor Ponta: Sigur nu preşedinte. Preşedinte executiv, să vedem dacă se face funcţia, eu nu ştiu exact la ce foloseşte. În acest moment, 50% niciuna din funcţii, pentru că atunci cand vor vedea candidaţii la preşedinţie ce vreau eu să fac în partid probabil n-o să vrea să se asocieze cu mine niciunul
● Jurnalul Naţional: Adică ce vreţi să faceţi?
● Victor Ponta: Adică îs de 9 ani în conducere neîntrerupt, din 2003 am avut în continuu funcţii, aşa că nu cred că dacă mai stau 2 ani fără funcţii, o să mor. Nu cred că nu mă mai cheamă lumea la televizor. Eu gata, chiar simt că ăsta e momentul să facem mişcări radicale, oricum 2 ani stăm în opoziţie, nu mai avem niciun fel de alegeri în 2 ani jumate, dacă nici acum nu facem...
● Jurnalul Naţional: Despre ce lucruri radicale este vorba? Sunt propunerile din programul pe care îl veţi prezenta la Consiliul Naţional?
● Victor Ponta: Da. Eu vorbesc despre modul în care este structurat partidul şi cum se aleg oamenii. Am 22 de puncte în program, mă uitam că Martin Luther avea 19 puncte cand a vrut să reformeze religia în Germania, eu am 22. Acum nu toate sunt din mintea mea, cele mai multe din idei sunt în special de la laburişti, din ceea ce au învăţat ei după ce au stat 18 ani în Opoziţie, şi mi-aş dori să nu stăm şi noi 18 ani în Opoziţie. Nu sunt idei foarte originale, dar au avut efect în alte părţi. Chiar cred că este absolut anormal să nu stăm să pierdem mereu alegerile în străinătate. Stăm şi ne chinuim aici şi le caştigăm cu un mandat şi le pierdem în afar, nu suntem în stare să ne organizăm în Spania, în Italia, pe o lege pe care tot noi am făcut-o să dăm drept de vot celor de acolo. Nu mi se pare anormal că după atata timp tot vorbim de ideologii şi nu aplicăm ce scrie acolo... Sunt mai multe lucruri... Tocmai de asta nu candidez la funcţia de preşedinte, dacă candidam la funcţia de preşedinte cred că jumate din idei mi le omorau. Mi le omoram eu singur ca să obţin voturi sau mi le omorau alţii ca să aibă o justificare să mă voteze. Decat să conduci ceva ce nu poţi să schimbi mai bine nu conduci.
● Jurnalul Naţional: Deci aveţi un proiect şi o dorinţă de a candida, dar nu la funcţia de preşedinte.
● Victor Ponta: Nu trebuie neapărat să fiu preşedinte...
● Jurnalul Naţional: E o situaţie destul de ciudată în partid, nimeni nu-şi asumă concret o candidatură. Năstase spune că e aproape convins să candidzee, dar nu se ştie la ce, poate face o rocadă cu dumneavoastră...
● Victor Ponta: Nu, rocada nu se face, asta pot să profit de ocazie să vă spun.
● Jurnalul Naţional: Cristi Diaconescu spune că va candida, după care se zvoneşte că se va retrage...
● Victor Ponta: O să candidzee, şi asta pot să vă anunţ.
● Jurnalul Naţional: De ce se tem toţi să spună pentru ce candidează sau pe cine susţin? De ce nu se conturează clar o echipă?
● Victor Ponta: Pentru că sistemul care a funcţionat în partid, e că pentru orice funcţie în partid trebuie să faci negocieri pe sub tejghea. Dacă întrebi, toată lumea te susţine, dar de fapt toată lumea vorbeşte şi cu contracandidatul tău , e o chestie în care într-un fel sau altul toţi ne cumpărăm şi ne vindem. E normal ca la un moment dat genul ăsta de selecţie să capoteze.
● Jurnalul Naţional: Adică vă e teamă să bateţi palma cu cineva de team că trădează.
● Victor Ponta: Da, pentru că În ultimii ani cand s-a bătut o palmă s-a bătut cu încă 3. Nu vedeţi, pe oricine întrebi începe să dea explicaţii cu ideologii, cu programe, de fapt ei încearcă să păstreze o relaţie ok şi cu ceilalţi, pe principiul să vedem cine iese. Fiecare încearcă să-şi securiezez propriul loc. Problema e că e la fel ca la raliu degeaba ai un pilot foarte bun dacă nu ai maşină bună, aşa cum degeaba ai o maşină bună şi ai un pilot prost. Omul dacă nu are ş un proiect şi o echipă langă el, nu face nimic, Iată cum ne-a bătut Băsescu, el a avut un proiect, ne-a bătut toată echipa.
● Jurnalul Naţional: Deci, ca să lămurim lucrurile, Victor Ponta este în echipa lui Adrian Năstase?
● Victor Ponta: Nu. Tocmai de aceea lansez acest program, pentru că m-am săturat să fiu vagonul langă care se strange garniture în staţie. Şi Cristi (Diaconescu, n.r.) cred că tot de aia candidează, că s-a săturat să tot fie vagonul cuiva. După 10 ani de politică sunt şi eu o locomotivă. Mai mică, cu aburi, modernă, dar cu putere mică. Despre Adrian Năstase eu am zis că nu candidez niciodată contra lui, pentru că el m-a adus în politică.
● Jurnalul Naţional: Dar v-a făcut o ofertă.
● Victor Ponta: Da, dar nu numai el.
● Jurnalul Naţional: Şi Mitrea? Aţi avut în ultimii patru ani tot felul de conflicte cu el, v-aţi aruncat reciproc "amabilităţi"...
● Victor Ponta: Da, am discutat cu el... Am discutat un pic, m-a întrebat de ce nu-l susţin la preşedinte, i-am explicat că cei care s-au bătut în campanie au dreptul legitim, nu cei care nu au fost acolo la bătălie... Acum, în legătură cu Congresul din 2005, cand eu am pierdut la secretar general la o diferenţă de 80 de voturi, cel care i-a adus lui Miron cele 150 de voturi ca să învingă a fost Vanghelie, deci chestia asta cu înţelegerile şi trădările din partid e aşa, o glumă...
● Jurnalul Naţional: Ok, veniţi cu un program, dar trebui şi o echipă.
● Victor Ponta: Cei 4 candidaţi trebuie să-şi asume echipele.
● Jurnalul Naţional: Se va candid pe moţiuni?
● Victor Ponta: Eu mi-aş dori, dar pe o echipă coerent da, pentru că e aiurea să ai în prima linie a conducerii oameni atat de diferiţi între ei, care mereu se anihilează unul pe altul, duce la un joc nul. Unii sunt la putere, alţii sunt în opoziţie, chiar şi în interiorul partidului. De aceea ideea că stăm pană în noaptea congresului să ne promitem şi să facem aranjamente nu duce nicăieri... Dacă începem iar ca după congresul din 2005 că eu te-am votat, tu m-ai trădat, mai stăm să ne certăm un an după aia şi n-am făcut nimic. Pană la urmă supărarea d-lui Iliescu în 2005 de la asta a venit, că toată lumea în ţară îi spunea că îl susţine şi pană la urmă n-a ieşit. Acuma, şi domnul Geoanăă are aceeaşi problemă. Cei care au fost la Braşov cu e şi i-au promis că îl susţin, vedem astăzi că se duc şi promit acelaşi lucru şi altora.
● Jurnalul Naţional: Cea mai dificilă problemă a PSD este că oamenii din teritoriu suferă din cauză că sunt în Opoziţie. Există foarte mulţi care speră ca noua concucere va duce partidul la guvernare, chiar printr-un compromise cu PDL. Ce le veţi spune dumneavoastră la Congres acestor oameni?
● Victor Ponta: Eu le spun că din punctul meu de vedere ar trebui să stăm în opozţie pană în 2012. Povestea asta, să mergem iar la guvernare mana doua... Eu am fost în guvern cu Boc şi cu PD. In afară de umilinţe şi de şmecherii n-a fost niciun beneficiu pt PSD, ba dimpotrivă, ne-am făcut şi de ras. Dacă cineva îşi imaginează că tot cu Boc prim-ministru şi cu Videanu şi cu toţi ceilalţi e bine să mergem... Eu spun un lucru pe care mulţi nu vor să-l recunoască, mai bine a fost pentru noi şi mai ales pentru aleşii noştri locali în 2007-2009 cand guvernul PNL ţinea de noi. Eu ştiu doar că oamenii noştri vor să primească o anumită protectţie, adică să vadă că la centru liderii se bat pentru ei, şi aşteaptă o speranţă, adică domnule mai durează 2 ani jumate, strangeţi din dinţi şi după aceea cştigăm. Vor să vadă şi ei deodată că presa şi analiştii spun da, cu echipa asta PSD poate să învingă. Dacă mergem tot pe vorbe frumoase pe la televizor şi atat...
● Jurnalul Naţional: Ce ofertă de compromis ar trebui să facă PDL ca să acceptaţi totuşi să intraţi din nou la Guvernare?
● Victor Ponta: Doar cu premier PSD. Dar n-or să ne facă niciodată această ofertă.
● Jurnalul Naţional: Luni va fi o şedinţă importantă la Parlament, alegeri pentru funcţia lui Hrebenciuc...
● Victor Ponta: Şi acolo tot împotrivă votez!
Citește pe Antena3.ro