Secretarul general al guvernului român, Victor Ponta, le-a cerut luni parlamentarilor români, într-un interviu acordat agenţiei Associated Press, să nu-l destituie pe prim-ministrul ţării cu ocazia moţiunii de cenzură înaintate de membrii propriului său partid şi care va fi supusă votului în această săptămână, relatează luni San Francisco Chronicle.
Ponta, fost premier, a declarat în interviu că prim-ministrul Sorin Grindeanu este un garant al stabilităţii şi predictibilităţii în România. Grindeanu este 'opţiunea bună, opţiunea pozitivă, opţiunea pentru viitor', a spus el.
''Partidul Social-Democrat, aflat la guvernare, a retras sprijinul politic pentru Sorin Grindeanu săptămâna trecută, susţinând că acesta nu a pus în aplicare programul formaţiunii. Aflat în funcţie din ianuarie acest an, Grindeanu neagă că ar avea rezultate nesatisfăcătoare şi afirmă că liderul partidului, Liviu Dragnea, caută să obţină un control mai mare asupra PSD. Lui Dragnea îi este interzis să fie premier ca urmare a unei condamnări privind fraudarea votului'', notează agenţia de presă citată.
Parlamentul român are programată miercuri supunerea la vot a moţiunii de cenzură. Dacă aceasta nu este adoptată, Grindeanu rămâne prim-ministru. Dacă moţiunea trece, coaliţia de guvernământ va propune un nou candidat pentru funcţia de prim-ministru, care apoi va fi numit de preşedintele Klaus Iohannis. Sorin Grindeanu crede că, dacă va fi înlăturat din funcţie, atunci va fi propusă o persoană loială lui Dragnea, adaugă sursa citată.
Victor Ponta a explicat că acest conflict, care a provocat 'uimire totală' printre aliaţii occidentali, a început după ce Curtea Constituţională a confirmat o decizie conform căreia legea care îi interzice să fie ministru unei persoane cu o condamnare este constituţională. ''Din acest moment ... conflictul a început, în mod irevocabil liderul (partidului) nu poate fi prim-ministru şi prim-ministrul ... a spus atunci că avem un guvern pe termen lung, care este stabil'', a afirmat el.
Ponta a adăugat că stilul lui Dragnea de a conduce partidul, care a votat în unanimitate să-i retragă sprijinul şi să-l excludă pe Grindeanu, aminteşte de politica din perioada comunistă. 'Numai atunci exista unanimitate, liderul decidea absolut totul', a spus el, estimând că actuala criză ar putea duce la scindarea partidului, cel mai mare din România, continuă Associated Press.
Coaliţia de guvernământ are nevoie de 233 de voturi pentru a destitui guvernul. Ea deţine 247 dintre cele 465 de mandate parlamentare.
Sursa: www.agerpres.ro