x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Victor Ponta: "Probabil voi numi un alt membru al Guvernului ca interimar la Ministerul Sănătăţii"

Victor Ponta: "Probabil voi numi un alt membru al Guvernului ca interimar la Ministerul Sănătăţii"

26 Oct 2012   •   23:00
Victor Ponta: "Probabil voi numi un alt membru al Guvernului ca interimar la Ministerul Sănătăţii"

Premierul Victor Ponta a declarat vineri seară, la România TV, că după expirarea celor 45 de zile de interimat la Ministerul Sănătăţii "probabil" va desemna un alt membru al guvernului să exercite această funcţie, pentru că nu are de gând să desemneze un alt ministru până nu se va forma noul guvern.

"Categoric până la alegeri, până nu se va forma noul guvern, deci după 10 decembrie, nu intenţionez să numesc un alt ministru. Domnul Arafat, repet, se achită foarte, foarte bine de această sarcină, de a coordona ministerul. I-am propus de la început, nu acum la televizor, dar are propriul plan de carieră, propriile obligaţii care ţin de activităţile domniei sale, de SMURD, de Telemedicină şi, da, în momente importante, cum este acesta, stă, munceşte la minister, face munca ministrului, dar nu şi-a dorit să fie ministru. în momentul în care se formează noul guvern, în mod sigur voi numi un alt ministru. Până atunci, la expirarea celor 45 de zile în care am eu dreptul, vorbesc formal, să acopăr funcţia de ministru al sănătăţii, probabil la expirarea acestora voi numi un alt membru al guvernului care să asigure formal conducerea, însă în fapt o face domnul Raed Arafat", a spus Ponta.

Premierul Victor Ponta a preluat interimatul la Ministerul Sănătăţii la începutul lunii septembrie, după demisia din funcţie a lui Vasile Cepoi.

×