Vicepreşedintele PSD, Victor Ponta, crede că partidul său va intra la guvernare, însă nu şi-ar dori o alianţă cu PD-L sau PNL. Candidat în colegiul 6 din Târgu-Jiu pentru Camera Deputaţilor, Ponta şi-a propus să rezolve problema privind vârsta de pensionare a minerilor.
- Jurnalul Naţional: Mai sunt câteva zile până la alegeri. Sunteţi optimist? Veţi câştiga?
Victor Ponta: Da, sunt optimist. Sunt convins că vom ieşi pe primul loc. Noi am mai ieşit şi în 2004 pe primul loc şi atunci lucrurile au mers într-o direcţie proastă. Sper ca de data aceasta să meargă bine, să facem Guvernul şi, de fapt, treaba grea d-abia atunci începe pentru că n-o să fie deloc o guvernare de lapte şi miere, dimpotrivă.
- Preşedintele Băsescu spune că vrea o guvernare care să aplice măsuri de dreapta, nu de stânga.
Mai ştim noi când vorbeşte domnul Băsescu de dreapta sau de stânga, de soluţii imorale pe care apoi le foloseşte şi devin morale, şi iar imorale. Cred că domnul preşedinte este în campanie, ca noi toţi. Are dezavantajul că nu poate să fie direct în campanie şi avantajul că poate să spună orice pentru că sancţiunea va fi eventual abia peste un an, nu acum.
- Nu credeţi în varianta PNL-PD-L la guvernare, în refacerea Alianţei?
De principiu nu cred în coşmaruri pe pământ. Cred că pentru România ar fi un coşmar reloaded. Am mai trăit chestia asta în 2004. Apoi tot preşedintele ne-a spus că îi pare rău pentru ce a făcut. Nu, nu cred sau mai binezis sper pentru noi toţi, pentru mine, pentru oamenii din România... Ar fi chiar cumplit să vadă chestia asta.
- Dar cum ar fi bine, domnule Ponta?
Cel mai bine şi mai bine este un Guvern format dintr-un partid. Eu cred că experienţa 2000-2004 ne-a dovedit că aşa este şi cel mai eficient. Nu când trebuie să tot stai, să negociezi, să te rogi, să faci compromisuri...
- Sondajele arată însă că nici un partid nu va câştiga 50 plus 1.
Există într-adevăr varianta superoptimistă a noastră că, poate aşa cum a fost şi în 2000, chiar dacă nu avem 50%, vom reuşi să facem un Guvern sprijinit în Parlament. Dacă nu, atunci sigur vom căuta să vedem cine vine alături de noi în formarea acelui Guvern. Mi-e greu să spun acum. Nu i-aş dori nici pe penelişti, nici pe pedelişti, dacă s-ar putea.
- Este mare riscul ca PSD să rămână în Opoziţie?
Nu cred, deşi în politică nu-i bine să zici că nu se poate. Dar îmi este imposibil să-i văd la acest moment pe Theodor Stolojan şi pe Raluca Turcan mergând cu Bogdan Olteanu şi cu Călin Popescu Tăriceanu să-şi consfinţească cununia la ofiţerul stării civile Traian Băsescu. Este un tablou mult prea rău ca să mi-l imaginez. Cred că PSD va fi la guvernare.
- Dumneavoastră cum staţi în colegiul în care candidaţi?
Eu sunt unul dintre liderii PSD, apropo de acuzaţiile la adresa liderilor PSD, care candidează în mediul urban. Eu candidez pe oraş, pe Târgu-Jiu şi acolo am o organizaţie şi un primar care au reuşit să ia 82%. Nu ştiu dacă o să reuşesc şi eu să iau tot 82%, dar în acelaşi timp este un judeţ în care se regăsesc toate problemele României multiplicate cu trei: de trei ori mai multe probleme cu locurile de muncă, de trei ori mai multă corupţie, în special în zona energiei, căci Gorjul trăieşte din energie, de trei ori mai multe procese în instanţă pentru recuperări, procese nerezolvate. Deci am un colegiu uşor politic, pentru că oamenii mă votează, dar foarte-foarte greu în ceea ce priveşte problemele oamenilor.
- Câştigaţi peste 50%, să înţeleg.
Probabil că da. Am învăţat din sport să nu spun niciodată ce o să fac până în ultimul minut al meciului, însă, şi la Târgu-Jiu, şi în restul judeţului, şi în general în Oltenia, PSD va câştiga aşa cum a câştigat şi la locale.
- Cu ce proiecte aţi venit în faţa alegătorilor?
Sunt proiecte cu caracter local, care privesc problemele din zonă. În primul rând cea legată de vârsta de pensionare a celor care lucrează în minerit. S-a făcut o modificare recentă şi totuşi oamenii aceştia, care au o muncă mult mai grea decât a noastră ca parlamentari sau a oricui altcuiva, ies din nou la pensie la vârsta de 65 de ani, ceea ce este aproape o condamnare la moarte. În al doilea rând, avem o problemă locală, dar cu conotaţii naţionale: cam 30% din energia României este dată de judeţul Gorj, de vestitele complexuri energetice Turceni şi Rovinari. Amândouă sunt foarte aproape, pentru mine 2011 este un termen foarte apropiat, să fie închise pentru că nu respectă obligaţiile noastre de mediu. Sunt probleme aparent locale, dar care, prin implicaţiile lor, au legătură cu tot restul ţării.
- Dacă veţi câştiga, care va fi primul lucru pe care îl veţi face ca parlamentar pentru alegătorii din colegiul dvs.?
Primul lucru este cel pe care chiar pot să-l fac. Este acel amendament la Legea pensionării care priveşte salariaţii din sectorul minier. Însă, categoric, pentru mine prioritatea numărul unu ca parlamentar de Târgu-Jiu va rămâne cea referitoare la locurile de muncă. Am reuşit deja să aducem o investiţie internaţională la Târgu-Jiu, însă greul pentru judeţ şi pentru Oltenia de nord îl reprezintă tot zona de stat, zona energetică. Ori acolo în mod clar viitorul Guvern, că e PSD, că e de altă coloratură, va trebui să intervină ca să salveze locurile de muncă şi sistemul energetic din zonă.
- Ce are Nicolae Mischie de împărţit cu dvs.? Nu s-a lăsat până nu a candidat în colegiul în care sunteţi şi dvs.
În 2004, eu am considerat că pentru PSD şi pentru judeţul Gorj, domnul Mischie este o tară, un lucru rău care trebuie pus pe margine. Atunci principala ameninţare, răzbunare a domnului Mischie a fost: “Uite plec, m-aţi dat afară din PSD şi o să vă arăt că fără mine PSD Gorj va dispărea”. Din păcate pentru dânsul şi din fericire pentru noi, de atunci am obţinut rezultate din ce în ce mai bune. Am dovedit că de fapt domnul Nicolae Mischie trăgea în jos PSD, nu-l ţinea. E foarte clar: suntem doi oameni diferiţi care reprezentăm lucruri atât de diferite în politică, şi generaţii, dar mentalităţi în primul rând, încât îi înţeleg aversiunea faţă de mine.
- Este principalul dvs. contracandidat în această cursă?
Nu. Ca număr de voturi, probabil că acei candidaţi ai PD-L şi PNL vor lua mai multe voturi decât domnul Mischie prin simpla apartenenţă la cele două partide. Probabil că domnul Mischie va fi pe ultimul loc în opţiunile oamenilor.