Fostul premier Victor Ponta şi-a manifestat convingerea că Rusia va rămâne "pentru mult timp", un "adversar strategic al României".
El a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că autorităţile române trebuie să aibă relaţii strânse cu toate statele din zonă, cu excepţia Rusiei, dar şi un dialog ferm cu Statele Unite ale Americii cu privire la situaţia din regiune.
"În afară de Rusia, cu toţi ceilalţi trebuie să avem relaţii foarte strânse. Eu cred că Rusia rămâne în continuare şi va rămâne mult timp încolo un adversar strategic al României", a afirmat Ponta.
În acelaşi timp, fostul prim-ministru s-a arătat deranjat de declaraţiile recente ale ambasadorului Statelor Unite ale Americii la Chişinău, James Pettit, care, cu ocazia sărbătoririi a 25 de ani de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, a respins, într-un interviu acordat postului public de televiziune, ideea unei eventuale uniri a Republicii Moldova cu România, afirmând că "Republica Moldova nu este România".
Ponta a subliniat că, prin respectiva declaraţie, diplomatul american a arătat că "cei mari au luat o decizie legată de Moldova" şi că "au bătut palma".
"În Moldova, tocmai am aflat acum câteva zile că s-a bătut palma, că de fapt anunţul ambasadorului american la Chişinău nu e aşa o scăpare diplomatică. Este un semn că s-a bătut palma legat de Moldova, în sensul că noi nu prea suntem pe acolo, să ne vedem de treaba noastră că suntem mici. Cei mari au luat o decizie legată de Moldova, cea enunţată de ambasadorul american", a precizat Ponta.
El s-a declarat "speriat de lipsa reacţie" a preşedintelui Klaus Iohannis faţă de declaraţiile ambasadorului american la Chişinău.
Sursa: AGERPRES