Premierul Victor Ponta a declarat că va discuta sâmbătă cu preşedintele PNL, Crin Antonescu, despre rezolvarea problemelor din USL. Liderul PSD crede că vor fi găsite cele mai bune soluţii şi, pe de altă parte, nu consideră că este cazul de remanieri în Guvern.
"Sâmbătă, împreună cu domnul Antonescu, mergem la Congresul UDMR, şi pe drum, până la Miercurea Ciuc şi de la Miercurea Ciuc avem tot timpul să discutăm şi vom găsi soluţiile cele mai bune. Evident că USL trebuie să rămână unit", a spus Ponta, la Leipzig, conform Mediafax.
Întrebat dacă este adevărat că se va elimina din protocolul USL aspectul legat de paritate, Ponta a declarat: "Nu. Nu asta a fost problema. A fost problema de asumarea responsabilităţii. Noi PSD, avem funcţia de prim-ministru, eu îmi asum principala responsabilitate, dar guvernarea este comună. Nu era corect ca unii liberali, de care sunt foarte mulţumit, să fie miniştri, şi alţi liberali să fie în opoziţie, pe la televizor".
"Dacă va fi cazul de făcut vreo schimbare la conducerea vreunui minister o voi face, evident discutând cu copreşedintele USL şi după aceea propunerea se adresează preşedintelui. Dar nu fac vreo schimbare în Guvern şi nu voi face niciodata pe vreun criteriu politic", a mai spus Ponta, care a repetat că PSD este solidar cu PNL, având în Traian Băsescu principalul adversar politic.