x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică VIDEO. Florin Cîțu anunță că urmează să fie luată o decizie cu privire la modul în care se vor desfășura cursurile începând din 8 februarie

VIDEO. Florin Cîțu anunță că urmează să fie luată o decizie cu privire la modul în care se vor desfășura cursurile începând din 8 februarie

01 Feb 2021   •   11:13
VIDEO. Florin Cîțu anunță că urmează să fie luată o decizie cu privire la modul în care se vor desfășura cursurile începând din 8 februarie
Sursa foto: Lucian Alecu

Premierul Florin Cîțu a anunțat că marți, împreună cu președintele Klaus Iohannis, va fi luată decizia cu privire la modul în care se vor desfășura cursurile școlare începând din 8 februarie.

„Vom avea mâine toate informaţiile şi pe baza acestor informaţii vom lua decizia. Nu pot să mă antepronunţ. Până mâine vom avea mai multe informaţii. Din ce vedem, evoluţia este constantă, nu avem o îmbunătăţire fantastică de acum două săptămâni, dar nu avem nicio înrăutăţire, deci suntem oarecum pe un platou. Dacă până mâine vor apărea şi alte informaţii, vom vedea ce decizie luăm împreună cu domnul preşedinte în ceea ce priveşte şcolile", a declarat Cîţu, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Acesta a mai declarat că o prioritate în desfășurarea cursurilor o reprezintă siguranța în școli.

„Am avut o discuţie şi am văzut că deja ministrul Educaţiei a ieşit şi a explicat care sunt numărul de autorizaţii, avize. Există o diferenţă între autorizaţii şi avize. Trebuie să găsim o formulă să funcţionăm. Nu poţi să construieşti peste noapte nici spitale, nici şcoli, dar, în acelaşi timp, trebuie să găsim cele mai bune modalităţi prin care oamenii să fie în siguranţă atât în şcoli, cât şi în spitale. În momentul acesta, asta este, de fapt, prioritatea: cu ce avem să ne asigurăm că sunt în siguranţă acolo", a explicat prim-ministrul.

Începând din 8 februarie, majoritate școlilor revin la desfășurarea cursurilor față în față, însă o decizie finală va fi luată pe 2 februarie, a anunțat Klaus Iohannis într-o declarație de presă în data de 14 ianuarie.

Începând din semestrul II, adică după vacanța de o săptămână care urmează la începutul februarie, deci din 8 februarie, când începe semestrul II, majoritatea școlilor se vor redeschide. 

Asta, evident, în condițiile în care pandemia evoluează aproximativ la fel cum am avut evoluțiile în ultimele săptămâni. Asta însemnând: majoritatea școlilor se redeschid, elevii se întorc la școală.

Se revine, practic, la sistemul descentralizat care ține cont de evoluția pandemiei din fiecare localitate.

În acest fel, în semestrul II, în localitățile care se încadrează în așa-numitul scenariu verde, cu relativ puține cazuri, toate școlile se redeschid fizic, copiii merg la școală.

În localitățile care se încadrează în scenariul galben, adică sunt ceva mai multe cazuri de infectare, lucrurile se schimbă în sensul că merg în continuare la școală, mai exact la grădiniță și la școală, copiii de grădiniță, copiii din ciclul primar, clasele I-IV, și copiii din clasele terminale - VIII, XII.

În cazul în care localitatea intră în scenariul roșu, continuă pentru un timp să meargă la școală și la grădiniță copiii de grădiniță și de ciclu primar, dar ceilalți nu mai merg la școală.

Deci, repet: scenariul verde – toți merg la școală. Scenariul galben – grădinițele, clasele I-IV, VIII și XII merg la școală, celelalte clase stau în on-line. Scenariul roșu, când se depășește numărul de 3, la început rămân acasă copiii din clasele V-VIII și liceele, dar continuă să meargă grădinițele și clasele primare.

Atunci când se ajunge cu rata de infectare peste 6, localitatea se carantinează și toată lumea stă acasă, școlile se închid, se merge în on-line.

Acestea sunt concluziile principale. Foarte pe scurt și despre universități – având în vedere că fiecare universitate are specificul ei, decizia va fi luată la nivelul fiecărei universități, având în vedere autonomia universitară, însă, evident, dumnealor sunt liberi să se alinieze la scenariul după care funcționează și preuniversitarul.

Este foarte important de știut că toate aceste lucruri vor deveni realitate în măsura în care situația pandemică nu se înrăutățește grav. Trebuie să respectăm restricțiile. Și apropo de restricții, se schimbă evaluarea pentru școli, însă toate celelalte măsuri rămân în vigoare. Nu se schimbă nimic altceva decât evaluarea pentru școli.

În data de 2 februarie, înainte să înceapă școala, vom face tot împreună o reevaluare a situației pandemice și decizia finală - repet, decizia finală - va fi luată pe 2 februarie.”, a declarat la acel moment Klaus Iohannis.

 

×
Subiecte în articol: redeschidere scoli florin citu