UPDATE. Principalele declarații: „Se pregătește producția de diferite materiale, deci o mișcare foarte pozitivă. Vă felicit și vă îndemn să continuați. Este evident că trebuie să vorbim și despre pandemie. Din acest punct de vedere, astăzi e o zi tristă. Avem un număr record de persoane găsite cu noul coronavirus: peste 550 de persoane confirmate. În acest context, trebuie să fac câteva remarci.
Dragi români, suntem în martie în plină pandemie și până acum câteva săptămâni lucrurile au mers destul de bine. Am luat măsuri dure și am reușit să ținem evoluția sub control. Lucrurile, din păcate, nu au evoluat așa cum ne-am fi dorit. Răspunderea în acest moment este partajată între autorități și cetățeni. Ar fi păcat să dăm cu piciorul la măsurile luate până acum.
Trebuie să fim atenți la ce ne spun unii și alții, pentru că în loc să fim alături unii de alții vedem că sunt politicieni care încearcă să exploateze această perioadă. Este momentul să lăsăm divergențele politice deoparte. Solicit Parlamentului să ia în dezbatere, în regim de urgență, legea privind izolarea și carantina.
Nu este momentul să disperăm, dar nici să lăsăm garda jos. Haideți să facem un efort să continuăm, nu lăsați garda jos. Nu vorbim de politică de opțiuni personale, ci de o boală care, din păcate, a rămas în societate. Virusul nu ține cont de granițe, nu ține cont de legi, dar noi avem cel mai important instrument să ne protejăm: conștiința noastră.
Să nu ne imaginăm că dacă este vară plecăm la munte sau la mare scăpăm de virus. Din păcate, virusul pleacă cu noi. Nu ne-am dorit această boală, ea ar fi venit indiferent de cine era la guvernare.
Suntem încă în pandemie și va mai dura. Nu putem să închidem țara și să plecăm undeva, aici este viața noastră, economia noastră. Trebuie să respectăm aceste norme.
Situația este îngrijorătoare și avem încredere că putem să respectăm normele. Dacă situația se înrăutățește, putem să revenim la măsuri mai restrictive.”
Declarație de presă susținută de Președintele României, Klaus Iohannis
Publicată de Guvernul României pe Miercuri, 8 iulie 2020
------------------------------------------------
Știre inițială. Președintele Klaus Iohannis va vizita, miercuri, la ora 17:00, Institutul Cantacuzino, anunță Administrația Prezidențială.
La finalul vizitei, președintele Klaus Iohannis va susține o declarație de presă.
Știre în curs de actualizare.