x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Violeta Alexandru anunță că va fi completat cadrul legislativ pentru situația închiderii școlilor

Violeta Alexandru anunță că va fi completat cadrul legislativ pentru situația închiderii școlilor

20 Oct 2020   •   14:50
Violeta Alexandru anunță că va fi completat cadrul legislativ pentru situația închiderii școlilor
Sursa foto: RaduBadoiu@GuvernulRomaniei

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a afirmat, marți, că Guvernul urmează să completeze cadrul legal în situația închiderii școlilor. De asemenea, aceasta a menționat că „următoarele modificări vor curpinde și alte situații pe care comitetele județene pentru situații de urgență trebuie să și le asume”.

„Aşa cum ştiţi, pun în practică ordonanţa de urgenţă care se referă la toate aceste situaţii rezultate din anchetele epidemiologice care identifică în mod clar un focar şi care solicită şcolii să ia măsuri în sensul închiderii activităţii la clasă şi vă spuneam că pun în aplicare laolaltă cu celelalte măsuri active acest cadru legal pe care îl avem în vigoare. Ne pregătim să-l completăm pentru situaţiile apărute şi în şedinţa de Guvern.”, a spus Violeta Alexandru, la sediul Biroului Electoral Central.

În ceea ce-i privește pe părinții care au aflat într-un termen scurt că școala se mută în online, ministrul Muncii a afirmat că noile măsuri nu se vor aplica retroactiv.

Violeta Alexandru a fost prezentă marți, 20 octombrie, la Biroul Electoral Central pentru depunerea listelor cu semnături pentru candidații la alegerile parlamentare.   

×