x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Viorica Dăncilă: Am decis ca funcţia de preşedinte executiv a PSD să fie ocupată de Paul Stănescu

Viorica Dăncilă: Am decis ca funcţia de preşedinte executiv a PSD să fie ocupată de Paul Stănescu

28 Mai 2019   •   17:12
Viorica Dăncilă: Am decis ca funcţia de preşedinte executiv a PSD să fie ocupată de Paul Stănescu

Premierul Viorica Dăncilă a făcut declaraţii după şedinţa conducerii PSD, la care s-au analizat rezultatele alegerilor europarlamentare. Dăncilă a declarat că  la reuniunea de partid s-a decis ca Paul Stănescu să preia funcţia de preşedinte executiv a PSD. La reuniunea de la Parlament au participat toţi deputaţii şi senatorii PSD. 

„Am avut astăzi Biroul Permanent Național și întâlniri cu grupul PSD, grupul de la Camera Deputaților și de la Senat. Discuțiile s-au purtat pe rezultatul alegerilor. Am înțeles semnificația votului și am dispus să avem o analiză în partid să vedem unde s-a greșit, să îndreptăm greșelile pe care le-am avut și uniți să mergem mai departe", a declarat Viorica Dăncilă.

Mai mult, pe Antena 3

 

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă Paul Stanescu