x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Viorica Dăncilă și-a depus candidatura la prezidențiale

Viorica Dăncilă și-a depus candidatura la prezidențiale

19 Sep 2019   •   12:31
Viorica Dăncilă și-a depus candidatura la prezidențiale

Premierul a susținut o declarație de presă după ce și-a depus candidatura la prezidențiale, scrie Antena 3

”Vreau să le mulțumesc celor 1.486.000 de cetățeni, care au semnat pentru candidatura mea pentru alegerile prezidențiale, vreau să le mulțumesc colegilor mei. Am convingerea că România își doresc un altfel de președinte ca să iubească România și să îi iubească pe români.  Avem nevoie de un președinte activ, care să fie de fiecare dată în mijlocul oamenilor și să respecte Constituția.

Am convingerea că avem nevoie un președinte care să susțină un pact pentru bunăstarea românilor, ca niciun pensionar să nu aibă pensia tăiată, nicio mamă să nu îi fie teamă că nu va primi salariul.

Avantajul meu e că iubesc oamenii, pentru că îmi place să stau în mijlocul oamenilor, că nu e important ce se întâmplă cu mine, că vin cu violența verbală și spun lucruri din ce în ce mai urâte. Îmi iubesc foarte mult țara”, a spus Dăncilă.

Tot azi va merge sa depuna semnăturile și Theodor Paleologu, candidatul PMP, la ora 18.00.

×
Subiecte în articol: viorica dancila