Primul-ministru Viorica Dăncilă a declarat, vineri, la Bacău, că Uniunea Europeană va începe la 1 septembrie să aloce fonduri pentru zonele calamitate anul trecut, regiunea de nord-est fiind singura din ţară care s-a încadrat în parametrii solicitaţi.
''Regiunea nord-est s-a încadrat în parametrii pentru accesarea fondurilor de solidaritate ale Uniunii Europene. La 1 septembrie, UE va începe să trimită fondurile pentru calamităţile din această regiune de anul trecut. Legat de calamităţile de anul acesta, am avut o discuţie cu ministrul Finanţelor Publice, încercăm să căutam cât mai multe soluţii. Am avut o proiecţie bugetară, dar nu ne-am aşteptat la calamităţi Trebuie să rezolvăm şi aceste lucruri, dar trebuie să facem o prioritizare, ca să răspundem tuturor regiunilor ţării'', a precizat Dăncilă.
Primul-ministru efectuează o vizită de două zile în judeţul Bacău alături de vicepremierul Mihai Fifor şi ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
AGERPRES