Liderul fondator al PC, senatorul Dan Voiculescu, i-a reamintit ieri şefului statului că termenul în care trebuie să promulge Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 se apropie de final şi i-a cerut preşedintelui Băsescu, într-o scrisoare deschisă, promulgarea cât mai rapidă a acestui act normativ.
"Vă solicit cu această ocazie, o dată în plus, să aveţi în vedere că decizia dumneavoastră este aşteptată cu disperare de chiriaşi şi proprietari, oameni ale căror drepturi au fost încălcate cu bună ştiinţă de statul român, o mult prea lungă perioadă de timp", avertiza Dan Voiculescu în scrisoare.
Şeful statului a sesizat însă Curtea Constituţională în legătură cu această lege după ce Curtea a respins, la 10 decembrie, o altă contestaţie semnată de 118 parlamentari ai PD-L. Băsescu precizează în sesizarea adresată ieri Curţii Constituţionale că motivele sale sunt diferite de cele ale PD-L, el reclamând, printre altele, că legea fost adoptată cu încălcarea principiului constituţional al bicameralismului şi conţine prevederi ce nu corespund exigenţelor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind accesibilitatea şi previzibilitatea normei juridice.
"A DEVENIT O PROBLEMĂ PERSONALĂ"
După ce Băsescu a contestat legea, Dan Voiculescu i-a trimis o nouă scrisoare deschisă al cărei conţinut îl prezentăm integral.
"Scrisoare deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu
Domnule preşedinte, ţinând cont că în urmă cu zece zile Curtea Contituţională a decis că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 este constituţională, devine evident că adevăratul motiv pentru care respingeţi a doua oară promulgarea acestei legi este faptul că sunt semnatarul acestei iniţiative. A devenit pentru dumneavoastră o problemă personală să semnaţi o lege cunoscută drept Legea Voiculescu. Domnule preşedinte, vă atrag atenţia că deveniţi suspect că acţionaţi inconsecvent şi premeditaţi în favoarea intereselor speculanţilor imobiliari şi împotriva chiriaşilor şi proprietarilor. Domnule preşedinte, eu nu consider politica
un joc de ambiţie şi orgoliu. Eu privesc politica, ca pe un lucru serios prin care se rezolvă problemele oamenilor.
Ceea ce faceţi dumneavoastră acum este însă doar un joc de ambiţie şi orgoliu. Un joc care din păcate se joacă pe aşteptarea şi suferinţa a mii de oameni.
Cu stimă,
Dan Voiculescu
Preşedinte fondator al Partidului Conservator"
Citește pe Antena3.ro