x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Voiculescu vs Marko - Declaraţii "incalificabile"

Voiculescu vs Marko - Declaraţii "incalificabile"

de Jurnalul National    |    23 Oct 2007   •   00:00
Voiculescu vs Marko - Declaraţii "incalificabile"
Sursa foto: Dan Marinescu/

Dan Voiculescu, liderul PC, i-a cerut ieri premierului Tăriceanu o poziţie publică faţă de declaraţiile "incalificabile" ale preşedintelui Marko Bela privind autonomia Ţinutului Secuiesc.

Autonomia ţinutului Secuiesc


Preşedintele PC, Dan Voiculescu, a declarat ieri că aprecierile liderului UDMR, Marko Bela, privind obţinerea autonomiei Ţintului Secuiesc sunt "incalificabile pentru liderul unui partid care se află in Guvernul Romăniei şi denotă mai mult decăt iresponsabilitate politică, dispreţ faţă de ordinea şi legea romănească. Faptul că un partid care, prin poziţia sa in Guvern, participă la conducerea Romăniei compară situaţia din Ardeal cu situaţia din Tirolul de Sud are semnificaţia unui atentat la ordinea şi integritatea Romăniei. UDMR pare că doreşte să profite de contextul politic tulbure, pentru a forţa autonomia Ţintului Secuiesc". "Ii solicit imperativ primului-ministru o poziţie publică faţă de declaraţiile lui Marko Bela referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc." Liderul conservator a apreciat că puseul revendicativ al politicienilor maghiari stimulează inutil tensiunile etnice şi orgoliile naţionale. "Campania UDMR va amplifica tensiunile etnice din judeţele unde populaţia e majoritar maghiară, pentru că intăreşte sentimentul de superioritate al majorităţii maghiare faţă de romănii aflaţi in minoritate", a declarat Dan Voiculescu.

MONITORIZARE. Preşedintele PC a atras atenţia că Partidul Conservator va solicita reprezentanţilor săi din zonele unde populaţia maghiară este majoritară să monitorizeze cu atenţie toate abuzurile şi abaterile liderilor sau reprezentanţilor UDMR din administraţia locală, pentru ca romănii să poată dispune imediat de sprijin politic in faţa unor agresiuni etnice. "Campania electorală a UDMR pentru europarlamentare se bazează pe excluderea romănilor din propria ţară. Este incalificabil. Dacă UDMR crede că poate face orice doreşte, se inşală. Vom monitoriza cu atenţie toate abaterile liderilor sau reprezentanţilor UDMR din administraţia locală şi vom atage atenţia autorităţilor de căte ori sunt ameninţate drepturile unui romăn", a conchis Dan Voiculescu.

×
Subiecte în articol: politic udmr