Votul pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor se va da pe circumscripţii uninominale, după cum au hotărăt ieri cu 11 voturi "pentru" (PSD, PNL, PD) parlamentarii din comisia de cod electoral. Impotriva acestei variante, la care s-a ajuns după două ore de discuţii, au fost numai reprezentanţii PRM, in timp ce parlamentarii PC şi UDMR s-au abţinut.
Alegerea Parlamentului
Votul pentru alegerea senatorilor şi deputaţilor se va da pe circumscripţii uninominale, după cum au hotărăt ieri cu 11 voturi "pentru" (PSD, PNL, PD) parlamentarii din comisia de cod electoral. Impotriva acestei variante, la care s-a ajuns după două ore de discuţii, au fost numai reprezentanţii PRM, in timp ce parlamentarii PC şi UDMR s-au abţinut. Modalitatea de repartizare a mandatelor va fi stabilită de membrii comsiei la următoarea şedinţă, care va avea loc săptămăna viitoare.
VARIANTE. Pănă atunci, senatorii şi deputaţii trebuie să poarte discuţii in cadrul partidelor cu privire la aspectele tehnice legate de organizarea unor astfel de circumscripţii, precum şi la modalitatea concretă de repartizare a mandatelor. Aleşii vor avea de ales intre trei variante principale de distribuire a madatelor de parlamentari: scrutin majoritar, mixt sau proporţional. Circumscripţiile electorale actuale vor fi reorganizate, urmănd să se infiinţeze atătea circumscripţii căte mandate de parlamentari vor exista, dar in proporţia de un senator la doi deputaţi. In cazul votului pe circumscripţii uninominale, partidele vor putea propune doar căte un singur candidat pentru fiecare circumscripţie. In cadrul discuţiilor de ieri, deputatul PSD Eugen Nicolicea s-a pronunţat in favoarea unui sistem de vot majoritar cu două tururi de scrutin, ca in cazul alegerilor primarilor. Reprezentanţii PD au optat insă pentru repartizarea mixtă a mandatelor, ceea ce presupune ca voturile din circumscripţiile in care nici un candidat nu a intrunit majoritatea absolută din primul tur să fie redistribuite proporţional.