Parasinus, produsul companiei Haleon (fosta GSK Consumer), este cel mai vândut, chiar peste brandul vedetă al britanicilor de la Reckitt - Nurofen.
„Întoarcerea la normalitate duce la creşterea răspândirii viruşilor“ - aceasta este concluzia analiştilor Euromonitor, care explică faptul că pacienţii români şi-au cumpărat produse pentru răceală şi gripă ca prevenţie pentru sezonul rece.
În plus, o altă tendinţă din piaţă este ca pacienţii să cumpere produse care acoperă o zonă mai mare de simptome în acelaşi timp, cum sunt cele care se adresează febrei, nasului înfundat, durerilor de cap. „Oamenii preferă aceste medicamente pentru că pot trata simptome multiple în acelaşi timp, ceea ce le permite să revină la activităţile zilnice mai uşor. Este, de asemenea, mai convenabil şi mai ieftin să cumpere o singură cutie de medicamente faţă de mai multe produse pentru tuse, nas înfundat sau durere“, potrivit specialiştilor Euromonitor.
În topul celor mai vândute branduri după cota de piaţă, primele cinci locuri sunt împărţite înte companiile Haleon şi Reckitt Benckiser. Astfel, Haleon ocupă trei poziţii cu Parasinus (1), Theraflu (3) şi Vibrocil (5), iar Reckitt completează clasamentul cu Nurofen şi Strepsils.
Aceste cinci branduri au o cotă totală de piaţă de 38,7%. Având o cotă de piaţă de 11,9%, Parasinus, cel mai vândut produs, generează vânzări anuale de circa 140 mil. lei, din calculele ZF făcute pe baza datelor Euromonitor.
În top 10 branduri, apar şi două companii cu facilităţi de producţie în România - Sun Pharma (care are fabrica Terapia Cluj), cu Faringosept, şi Bioflu, produs de Biofarm la Bucureşti.
În ultimele săptămâni, în România a fost depăşit numărul mediu de infecţii respiratorii din anii precedenţi, astfel că ministrul sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat o stare de alertă epidemiologică. Nu au fost luate măsuri de restricţie, însă oficialii din Sănătate au îndemnat la mai multă atenţie în rândul populaţiei.
Dezvoltarea portofoliului de produse în rândul producătorilor, promoţii pentru medicamentele de răceală pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul rece, dar şi continuă creştere a pieţei sunt principalele trenduri care vor influenţa şi modela piaţa produselor pentru răceală în următorii ani.
„Poluarea din marile oraşe poate duce la creşterea cererii. Schimbările din vieţile oamenilor şi mediul în care trăiesc se vor vedea în cerere mai mare pentru produse care să ajute în afecţiuni respiratorii, precum tuse, răceală sau alergii. Este de aşteptat ca problemele respiratorii să devină comune în viitor“, mai adaugă analiştii.
(sursa: Mediafax)