x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 1911, numărul de urgenţă pentru incidente cibernetice

1911, numărul de urgenţă pentru incidente cibernetice

03 Mai 2019   •   10:36
1911, numărul de urgenţă pentru incidente cibernetice

Numărul unic 1911, prin care persoanele fizice, juridice şi instituţiile publice pot raporta incidentele de securitate cibernetică, a fost lansat oficial. Costul proiectului este de un milion de euro.

Ministrului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Alexandru Petrescu, spune că noul serviciu va fi disponibil non-stop, iar datele colectate privind aceste incidente vor contribui la elaborarea de strategii naţionale în domeniu: „Acest număr este apelabil din toate reţelele la care pot fi raportate incidentele de securitate cibernetică de către persoanele fizice, juridice şi instituţii publice, oferindu-li-se prin Call Center o asistenţă primară şi consiliere pentru diagnosticare şi remediere”, a declarat demnitarul.

400 de miliarde de euro pierde economia global  în fiecare an din cauza criminalităţii cibernetice.

×
Subiecte în articol: incidente cibernetice