Aproape 5.000 de persoane cu dizabilităţi mintale, aflate în grija statului, în instituţii închise, au murit în perioada 2010 – 2015 în condiţii necunoscute, artă datele organizaţiei non-guvernamentale Centrul de Resurse Juridice. 24.000 sunt în prezent internate.
Datele au fost prezentate în cadrul unei dezbateri organizate la Braşov, la care au participat reprezentanţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, reprezentanţi ai ONG-ului şi consilierul prim-ministrului pe problematica dizabilităţii, Mihai Tomescu. Centrul de Resurse Juridice (CRJ) a reclamat faptul că reprezentanţii Direcţiilor de Asistenţă Socială, care au în îngrijire persoanele cu dizabilităţi, refuză în mod constant să dea date despre condiţiile în care îi ţin pe cei internaţi. "Dincolo de rapoartele de monitorizare pe care le trimitem autorităţilor publice locale, cu recomandări la care de cele mai multe ori ni se răspunde sumar cum că nu este aşa, că lucrurile stau bine, arătăm în acelaşi timp că nu există investigaţii independente", a declarat Georgiana Pascu, manager de program al CRJ. Consilierul primului ministru s-a angajat să adune informaţii despre această problemă, afirmând că va deveni o prioritate a agendei premierului.