x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social 59.622 de bilete de tratament în 2019

59.622 de bilete de tratament în 2019

04 Feb 2019   •   20:10
59.622 de bilete de tratament în 2019
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Numărul maxim de locuri în unităţile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naţionale de Pensii  Publice pentru anul 2019 este de 59.622, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale. La cele 59.622 locuri se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2019, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alţi operatori economici interesaţi, număr care se va stabili după atribuirea contractelor, în funcţie de preţurile ofertate pe bilet. Nota de fundamentare a proiectului precizează că „în proiectul de Lege privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2019 sunt prevăzute sume cu această destinaţie în valoare de 335,113 milioane lei (...)”. Biletele de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu se stabileşte prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete.

×