A început singurul program social susţinut integral de patronatele hoteliere din România, adică "Litoralul pentru toţi". Ca în fiecare an, tarifele se încadrează în intervalul 159 şi 605 de lei pe săptămână. Programul a început în data de 14 mai şi se va încheia în 14 iunie 2018 şi a fost lansat de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
„Litoralul pentru toţi” este singurul program social din România, susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Tarifele percepute în cadrul programului de către hotelieri sunt neschimbate de cinci ani, deşi costurile utilităţilor au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat. Acest program social este destinat turiştilor care îşi doresc o vacanţă la malul mării la începutul sezonului pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie şi august. Tarifele practicate în programul special „Litoralul pentru toţi" sunt mai mici cu pânâ la 70% faţă de cele din vârf de sezon.
Până în prezent s-au înscris în program 36 hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie un număr de 2.200 de locuri în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, sau direct de către hotel, tariful fiind acelaşi, în funcţie de unitatea de cazare. Astfel,aproximativ 15.000 de turişti sunt aşteptaţi pe litoral să beneficieze de vacanţe cu tarife reduse.
Tarifele negociate pentru zona Mamaia - Constanta - Eforie în această ediţie (sejur 6 nopţi/persoană) ajung la:
205 lei / 6 N / pers. Hotel 1* fără mic dejun
235 lei / 6 N / pers. Hotel 2* fără mic dejun
265 lei / 6 N / pers. Hotel 3* fără mic dejun
315 lei / 6 N / pers. Hotel 2* cu mic dejun
425 lei / 6 N / pers. Hotel 3* cu mic dejun
485 lei / 6 N / pers. Hotel 4* cu mic dejun
605 lei / 6 N / pers Hotel 5 * cu mic dejun
Tarifele negociate pentru sudul litoralului (staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) în această ediţie (sejur 6 nopţi/persoană) ajung la:
159 lei / 6 N / pers. Hotel 1* fără mic dejun
179 lei / 6 N / pers. Hotel 2* fără mic dejun
199 lei / 6 N / pers. Hotel 3* fără mic dejun
269 lei / 6 N / pers. Hotel 2* cu mic dejun
329 lei / 6 N / pers. Hotel 3* cu mic dejun
379 lei / 6 N / pers. Hotel 4* cu mic dejun
469 lei / 6 N / pers Hotel 5 * cu mic dejun
Detaliile privind hotelurile incluse în acest program se găsesc pe site-ul
www.fptr.ro
https://fptr.us4.list-manage.com/track/click?u=76d5af7634782ac58b598aab7&id=74c7e47ff1&e=bb78948cc4)
FPTR este singura organizaţie reprezentantivă la nivel de sector de activitate din turism, reprezentând angajatori a peste 33.000 de salariaţi, membrii FPTR având o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro.