Începând de ieri, 51 de medicamente care se acordau până acum cu viza comisiilor de experţi ale Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), pe baza dosarului medical, sunt prescrise direct pacienţilor asiguraţi, după completarea formularelor specifice de verificare a respectării criteriilor de eligibilitate aferente protocoalelor terapeutice pentru medicaţia respectivă.
În cazul acestor medicamente scumpe, formularele vor fi completate de medicii prescriptori şi vor fi transmise prin mijloace electronice către casele de asigurări de sănătate cu care aceştia sunt în relaţii contractuale, urmând ca în termen scurt transmiterea să se facă online către Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), a comunicat CNAS, precizând că reglementarea formularelor este prevăzută în Ordinul CNAS 141/2017, care a fost dezbătut public cu reprezentanţii organizaţiilor interesate. Unele dintre propunerile făcute cursul dezbaterii vor fi transmise comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, a mai anunţat instituţia.
„Formularele vor constitui un sprijin pentru medicii prescriptori, deoarece reprezintă o modalitate rapidă de verificare a încadrării pacientului în criteriile terapeutice de prescriere a medicamentelor respective. Totodată, ele vor fi şi un instrument de control al evoluţiei costurilor prescrierilor de medicamente cu impact financiar semnificativ asupra bugetului CNAS”, spune Radu Gheorghe Ţibichi, preşedintele CNAS.
CNAS a atras atenţia că întreaga responsabilitate pentru prescrierea celor 51 de medicamente, precum şi pentru corectitudinea completării formularelor, va reveni medicilor prescriptori.