Mai multe persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc pe bd. Liviu Rebreanu la intersecţia cu bd. Nicolae Grigorescu, anunţă ISUBIF.
La evaluarea SMURD a reieşit că printre pietonii aflaţi în zona accidentului erau o fetiţă de cinci ani, care a fost transportată la Spitalul Budimex, însoţită în ambulanţă de mama ei (fără probleme medicale) şi tatăl minorei, care a fost transportat la Spitalul Bagdasar, cu suspiciune fractură la gleznă.
De asemenea, a mai fost evaluată o fată de 14 ani, care nu ar avea probleme medicale deosebite şi a refuzat transport la spital.
Conducătorul auto, în vârstă de 65 ani, care a produs accidentul a refuzat transportul la spital. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0.
Brigada Rutieră a Capitalei precizează că accidentul a avut loc în timp ce şoferul unui autoturism care se deplasa pe bd. Liviu Rebreanu dinspre str. Câmpia Libertăţii, la intersecţia cu bd. Nicolae Grigorescu a efectuat virajul la stânga şi a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, intrând pe scuarul ce desparte sensurile de circulaţie.
Pe bd. Nicolae Grigorescu dinspre str. Postăvarului se circulă pe banda a doua.
Se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului rutier. AGERPRES