x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Alertă medicală: focar de meningită la Suceava

Alertă medicală: focar de meningită la Suceava

de Monica Cosac    |    22 Ian 2019   •   10:55
Alertă medicală: focar de meningită la Suceava

Cursurile au fost suspendate, ieri, pentru trei zile, la o şcoală din Municipiul Suceava, după ce un copil de 9 ani a fost diagnosticat cu meningită. Consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ a luat această decizie pentru dezinfectarea sălii de clasă unde învaţă elevul de clasa a III-a. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Suceava au transmis că băiatul are o formă uşoară de meningită, în contextul virozelor care au luat amploare în ultima perioadă. „Provine dintr-o familie în care şi părinţii şi un alt copil au viroză: au febră, tuse, strănut, cefalee. I s-a făcut puncţie şi, în urma analizelor, i s-a pus diagnosticul de meningită, dar este o formă uşoară”, a spus Liliana Grădinariu, directorul DSP Suceava. DSP a recomandat şcolii să facă un triaj zilnic copiilor şi dezinfecţia sălii de clasă. 

×
Subiecte în articol: focar meningită Suceava