Postul Paştelui este, dincolo de semnificaţia sa religioasă, un bun prilej pentru detoxifierea organismului. Totuşi, alimentele pe care le consumaţi trebuie alese cu cea mai mare atenţie, pentru că unele vă pot afecta serios sănătatea.
Unele persoane au tendința de a mânca în fiecare zi aceleaşi alimente pentru că oferta de produse vegetale hrănitoare nu este foarte mare. Ele descoperă că le place un anumit aliment și îl consumă zilnic, pentru a nu-și mai bate capul căutând alternative. Astfel, alimentele cum ar fi salamul, cârnaţii sau crenwurştii de post, deoarece conţin nitraţi, sunt asociate cu apariţia cancerului. Pentru un gust cât mai bun, sunt adăugate în compoziţia lor o cantitate mare de aditivi alimentari, care ne pun sănătatea în pericol.
Nici caşcavalul de post nu este bun. Acesta poate produce dezechilibre în organism, din cauza numărului mare de aditivi alimentari şi al conţinutului ridicat de sare. Şi conservele (de legume, de fasole bătută etc.) trebuie evitate deoarece conţin numeroase substanţe nocive, precum conservanţi, potenţiatori de aromă, coloranţi etc. şi cantităţi mari de sare şi zahăr. Îţi distrug sănătatea dacă le consumi des în timpul postului. Nici crochetele sau buletele de legume semipreparate nu sunt sănătoase. Prin conţinutul de substanţe nocive ne afectează funcţiile cognitive. Mai mult decât atât, se poate ajunge la gastrită, ulcer şi boli metabolice.
Sfat: înlocuiți carnea cu ciuperci
O altă problemă care apare în perioada postului îi vizează direct pe „carnivori”, persoanele care nu pot funcționa dacă nu mănâncă zilnic produse pe bază de carne. Cel mai adesea, aceștia se plâng de amețeli și lipsă de vlagă, acuzând meniul vegetarian că fiind prea sărac. Produsele din carne ce conțin multe proteine pot fi înlocuite pe perioada postului cu proteine vegetale (cele mai bogate fiind ciupercile), și în zilele cu dezlegare, se apelează la fructe de mare și peşte, mai ales cel ce trăiește în apele reci.
Produsele de patiserie conţin îndulcitori şi coloranţi. Acestea afectează digestia, putând provoca boli de stomac. Mai ales în această perioadă de post, când organismul este privat de alimente de origine animală.
Serviciile de informaţii americane consideră să prinţul moştenitor saudit Muhammad bin Salman a aprobat o operaţiune în oraşul turc Istanbul "pentru capturarea sau uciderea" jurnalistului disident Jamal...
Un bărbat de 49 de ani care nu are permis de conducere, aflat la volanului unei mașini cu numere false, a lovit vineri seara zece autoturisme parcate pe o stradă din Constanța.
Potrivit IPJ Constanța,...
Un tânăr de 21 de ani, implicat în accidentul produs vineri dimineața în apropierea comunei Călugăreni, județul Giurgiu, și care a fugit de la locul accidentului, a fost identificat și reținut de polițiști,...
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, susține că suspendarea PUZ-urilor din cinci sectoare ale Capitalei, aprobată vineri de Consiliul General al Municipiului București, este o victorie a societății civile,...
Uniunea Europeană va continua acţiunile pentru consolidarea autonomiei strategice în materie de securitate şi apărare, anunţă Consiliul European, după summitul desfăşurat prin videoconferinţă.
"Menţinem...
Două localități din județul Maramureș, Șișești și Tăuții Măgherăuș, au intrat de vineri în carantină pentru următoarele 14 zile.
Potrivit unui comunicat al Prefecturii Maramureș, au fost primite...
Alin Burcea, vicepreședinte ANAT, a vorbit despre condițiile impuse de greci pentru turiștii români.
"Domnul Năsui a avut un set de discuţii între România şi Grecia în care grecii, văzând că la Bruxelles ...
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au schimbat încadrarea juridică în dosarul incendiului de la Institutul Matei Balş din Capitală.
Era începută urmărirea penală in rem pentru ucidere...
Ministerul Sănătății informează că până vineri au fost distribuite în București și în județe peste 1,15 milioane de teste rapide antigen SARS-CoV-2. Până acum au fost folosite aproape 5.000 de teste, iar...
România se află pe locul 7, la nivel global, în topul vaccinărilor împotriva COVID-19 cu ambele doze, a anunțat, vineri, Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva...
Premierul Florin Cîţu a declarat, vineri, întrebat despre protestul unor reprezentanţi ai poliţiştilor, că nu înţelege rostul acestor manifestaţii, pentru că veniturile rămân la nivelul anului 2020,...
Bugetul Ministerului Educației pentru anul 2021 a primit, vineri, aviz favorabil din partea Comisiilor reunite de buget-finanțe din Parlament, fără amendamente, cu 23 de voturi „pentru” și 16...
Peste 3.000 de elevi care învață în școli din localități mici ar putea fi afectați de noul mod în care se calculează rata de infectare, prin includerea focarelor, a declarat, vineri, ministrul Educației,...
Până în prezent aproape 70.000 de cadre didactice sunt vaccinate, ceea ce reprezintă, potrivit ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, 20% din total. Acesta speră că până în 10 martie numărul va crește la 120...
Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat, vineri, că a finalizat evaluarea terapiei anti-COVID dezvoltată de compania americană Regeneron. Tratamentul Regeneron a fost aprobat.
Cocktailul de...