x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social AmCham România respinge acuzaţiile privind implicarea multinaţionalelor în susţinerea protestelor publice

AmCham România respinge acuzaţiile privind implicarea multinaţionalelor în susţinerea protestelor publice

09 Feb 2017   •   15:34
AmCham România respinge acuzaţiile privind implicarea multinaţionalelor în susţinerea protestelor publice

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) a respins, joi, într-un comunicat remis presei 'acuzaţiile privind implicarea multinaţionalelor în susţinerea protestelor publice'. 

'În numele membrilor săi, companii americane, româneşti, europene şi internaţionale, AmCham Romania respinge acuzaţiile îndreptate împotriva companiilor multinaţionale vehiculate recent în spaţiul public prin care acestora li se atribuie o implicare în susţinerea protestelor publice ca reacţie la schimbările fiscale şi legislative. Considerăm nesănătoasă pentru societatea românească propagarea unor insinuări lipsite de fundament. Cetăţenii români, indiferent de locul de muncă, îşi exprimă public, în mod liber şi voluntar convingerile, fără interferenţe din partea angajatorilor.Capitalul uman este una din cele mai valoroase resurse pe care România le deţine, un important avantaj competitiv ce a plasat România pe harta economiei internaţionale, datorită competenţelor tehnice, lingvistice şi creativităţii prin care în special tinerele generaţii s-au făcut remarcate pe piaţa muncii şi care au avut un rol determinant în atragerea investiţiilor în economia românească', arată comunicatul. 

AmCham România subliniază: 'În condiţiile în care acest avantaj este grevat de exodul de tineri talentaţi şi de tendinţele demografice, considerăm că stigmatizarea angajaţilor în funcţie de ţara de origine a investitorilor induce o stare de tensiune şi neîncredere la nivelul angajaţilor şi angajatorilor deopotrivă, şi transmite un semnal nefavorabil către investitori. Prin volumul investiţiilor, amploarea operaţiunilor şi  numărul de locuri de muncă create, companiile multinaţionale asigură bunăstarea a sute de mii de familii de români, au un aport însemnat la PIB, susţin cu dedicare şi  generozitate cauzele sociale şi oferă accesul la expertiza vastă acumulată în alte pieţe, susţinând avansul economiei româneşti. 

În România anului 2017 este de dorit ca valori precum responsabilitatea, integritatea şi spiritul civic deprinse în contextul locului de muncă, să fie recunoscute şi însuşite de angajaţi, indiferent că activează în sectorul public sau privat. În opinia AmCham, trebuie încurajată colaborarea dintre companiile locale şi cele cu capital străin, care sunt parteneri în dezvoltarea unui mediu de afaceri solid şi competitiv, contribuind împreună la realizarea dezideratului de creştere a nivelului de bunăstare a tuturor românilor. AmCham România rămâne ferm dedicată misiunii de a facilita dialogul public-privat deschis şi transparent, un proces care susţine obiectivele comune de creştere economică a ţării, se arată în comunicat. 

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România) este cea mai reprezentativă asociaţie profesională de afaceri, înfiinţată în anul 1993 reuneşte în prezent peste 400 de companii americane, internaţionale şi româneşti. Acestea au cumulat investiţii totale de peste 20 miliarde dolari, generând în jur de 250.000 de locuri de muncă. AmCham România este ferm angajată în facilitarea unui dialog deschis între comunitatea de afaceri şi autorităţile centrale, promovând soluţii şi priorităţi pentru îmbunătăţirea mediul de afaceri şi creşterea competitivităţii economice a României în plan regional şi european. AmCham Romania este membră a U.S. Chamber of Commerce şi a reţelei europene AmChams in Europe.

AGERPRES

×