x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Angajaţii Loteriei Române organizează proteste, nemulţumiţi de salarii

Angajaţii Loteriei Române organizează proteste, nemulţumiţi de salarii

27 Mar 2017   •   16:38
Angajaţii Loteriei Române organizează proteste, nemulţumiţi de salarii

Sindicatul Naţional Loteria Română (SNLR) organizează o serie de acţiuni de protest la Ministerul Finanţelor Publice, începând de marţi, 28 martie, pe fondul nemulţumirilor faţă de refuzul de a introduce în proiectul de buget al companiei solicitările sindicatului reprezentativ la nivel de companie, referitoare la salarizarea personalului. 

Potrivit unui comunicat al SNLR, remis luni AGERPRES, sindicaliştii vor protesta în zilele de 28, 29 şi 30 martie, în intervalul orar 11:00 - 13:00 şi în perioada 3-6 aprilie, în acelaşi interval orar. 

"Membrii Sindicatului Naţional Loteria Română protestează faţă de refuzul de a introduce în proiectul de buget al companiei solicitările sindicatului reprezentativ la nivel de companie, referitoare la salarizarea personalului. Având în vedere că, prin legea bugetului de stat, au fost eliminate constrângerile pentru companiile care înregistrează profit şi nu au arierate, practic există premisele unei negocieri reale, în vederea unei decomprimări a grilelor de salarizare la nivel de companie", se precizează în comunicatul citat. 

Potrivit sursei citate, 84% dintre salariaţi (2.088 angajaţi, între care se afla toate categoriile, de la lucrător necalificat până la angajaţi calificaţi, cu studii superioare) sunt plătiţi la nivelul salariului minim pe economie deşi Loteria Română înregistrează un profit substanţial. 

"Astfel, mărirea fondului de salarii este posibilă, necesară şi morală, ţinând cont de faptul că CNLR înregistrează în fiecare an profit, iar de opt ani de zile nu s-a făcut nicio mărire în afara creşterii salariului minim pe economie, care a condus la suprapunerea salariilor", subliniază documentul citat. 

Pe de altă parte, Sindicatul Naţional Loteria Română solicită Ministerului Finanţelor Publice destituirea Consiliului de Administraţie al companiei, pe motiv că blochează orice fel de dialog cu sindicatul reprezentativ. 

×