x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Social Asociaţiile de Părinţi cer alocaţii mărite

Asociaţiile de Părinţi cer alocaţii mărite

Publicat la 10 Ian 2020 18:00 Modificat la 10 Ian 2020 18:00

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar (FNAP) face apel la Guvern şi la Administraţie Prezidenţială, ca să nu blocheze dublarea sumelor destinate alocațiilor pentru copii. „Suntem conștienți că bugetul nu reprezintă un sac fără fund, numai că, în ultimii 30 de ani, ori de câte ori este vorba de bugetul Ministerului Educaţiei, de investiţii bugetare reale în educatie sau de alocațiile copiilor, nu se găsesc resurse financiare”, se spune în comunicatul FNAP. „Aflăm din rapoarte oficiale faptul că peste o treime dintre copiii din România trăiesc sub pragul sărăciei și 150.000 adorm flămânzi. (...) Facem tot felul de analize cu rol educațional, în care scoatem în evidență rata de abandon școlar, (...) dar fără a acţiona în consecinţă”, mai arată reprezentanţii părinţilor.

×