x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social "Balena Albastră" - Ministrul de Interne, Carmen Dan, anunţă acţiuni de prevenire şi informare în şcoli

"Balena Albastră" - Ministrul de Interne, Carmen Dan, anunţă acţiuni de prevenire şi informare în şcoli

02 Apr 2017   •   19:20
"Balena Albastră" - Ministrul de Interne, Carmen Dan, anunţă acţiuni de prevenire şi informare în şcoli

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunţat duminică efectuarea unor acţiuni de prevenire şi de informare în ceea ce priveşte jocul virtual "Balena Albastră" în şcolile din Capitală. 

Ea a susţinut că a discutat şi cu primarul general, Gabriela Firea, marţi urmând să aibă împreună o întâlnire într-o şcoală din Bucureşti. 

Prezentă în parcul Herăstrău la aniversarea Jandarmeriei Românie, ministrul Carmen Dan a precizat că nu s-a stabilit o legătură între cazurile cu care autorităţile s-au confruntat şi jocul ''Balena Albastră''. 

Edilul Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că va merge marţi la o şcoală din Sectorul 6 pentru a discuta cu elevii şi a atrage atenţia asupra pericolelor acestui joc. 

"Îi vom informa pe elevi că Internetul este extrem de plăcut, ne ajută să ne documentăm, să ne informăm, să explorăm chiar lumea, dar poate fi periculos atunci când accesăm astfel de jocuri. Vor fi şi personalităţi extrem de îndrăgite de elevi şi de copii - mă refer la sportivi, actori, cântăreţi (...). Este un joc extrem de periculos, a devenit deja un fenomen din câte am discutat cu profesori, psihologi şi specialişti în IT. La debutul acestui joc nimic nu pare a fi periculos, sau nimic nu induce ideea finalului. În schimb, iată că avem deja câteva cazuri în ţară de copii care au fost puşi în pericol din cauza acestui joc şi nu cred că trebuie să aşteptăm să se întâmple ceva rău în Bucureşti pentru a acţiona", a spus Firea, duminică, într-o intervenţie la Digi 24. 

Copilul de 11 ani, din localitatea dâmboviţeană Cazaci, care s-a sinucis pe 28 martie, le spunea colegilor de la şcoală că joacă ''Balena Albastră'', susţin poliţiştii care au efectuat cercetări în acest caz. 

"Din verificări s-a stabilit că elevul care s-a sinucis le spunea colegilor că juca un anumit joc. Nu avem certitudinea că jocul a fost cauza care a dus la deces. Au fost ridicate cele două telefoane şi calculatorul pe care copilul le folosea şi urmează să se efectueze expertizele necesare. Părinţii au declarat că nu ştiau că băiatul juca jocul respectiv", a declarat pe 28 martie, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa, Alexandra Niculaie. 

Copilul de 11 ani a fost găsit pe 27 martie, de către sora lui, spânzurat în podul casei. AGERPRES

×