x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Bolile de inimă şi de stomac i-au trimis cel mai des pe români în farmacii

Bolile de inimă şi de stomac i-au trimis cel mai des pe români în farmacii

de Redacția Jurnalul    |    20 Aug 2024   •   12:15
Bolile de inimă şi de stomac i-au trimis cel mai des pe români în farmacii

Cum a arătat coşul de medicamente al românilor în ultimele 12 luni? Bolile de inimă şi de stomac i-au trimis cel mai des pe pacienţi în farmacii, potrivit Ziarului Financiar.

Peste 300 de milioane de cutii de medicamente pentru boli cardiovasculare şi ale stomacului au fost eliberate în farmacii şi spitale în perioada iulie 2023-iunie 2024, potrivit Cegedim.

Numărul de cutii de medicamente cum­pă­rate de români în ultimele 12 luni a depăşit 700 de mi­lioane, dintre care aproape jumă­ta­te au fost din categoria tratamentelor pen­tru ini­mă sau pentru stomac, arată datele transmise de compania de cercetare de piaţă Cegedim.

Astfel, doar două categorii de afecţiuni acoperă jumătate din volumul de medica­mente care ajunge anual la pacienţi, atât în spitale, cât şi în farmacii.

Aceste medicamente pentru bolile de ini­mă şi de stomac sunt din categoria trata­mentelor ieftine, cu un preţ mediu per cutie de 20-40 de lei. În acest context, chiar dacă apar cel mai frecvent în coşul de cumpărături al pacienţilor români, ele reprezintă doar o treime din valoarea totală a vânzărilor de medicamente în perioada menţionată.

În ultimele 12 luni, piaţa medica­men­telor a ajuns la aproape 32 miliarde de lei în valoare, în creştere cu 15% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior.

(sursa: Mediafax)

×