x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Bucureştenii rămân fără tramvaiul 41

Bucureştenii rămân fără tramvaiul 41

26 Iun 2019   •   09:05
Bucureştenii rămân fără tramvaiul 41

Circulaţia tramvaielor 41 va fi suspendată, începând de sâmbătă, timp de două luni, pentru realizarea unor lucrări la Podul Ciurel. Pentru preluarea călătorilor vor fi introduse 50 de autobuze pentru două linii de navetă. Dacă acestea nu vor fi suficiente, se vor putea suplimenta: „Se vor face două trasee, una va fi 641, cu 30 de autobuze, care va funcţiona pe întreg traseul liniei 41, de la Ghencea până la Bulevardul Expoziţiei, iar cealaltă va fi 642 cu 20 de autobuze, care va asigura un aport de capacitate pentru tronsonul cel mai solicitat al liniei 41, adică între Drumul Taberei şi Podul Grant. Va fi o linie mai scurtă, dar exact pe zonele cu cea mai mare aglomeraţie zilnică. Din evaluările noastre, aceste 50 de autobuze vor fi suficiente, dar în caz de nevoie ele pot fi suplimentate fără probleme”,  a precizat directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti (STB), Andrei Creci.

Linia 41 de tramvai are o lungime de 8,5 kilometri (17 kilometri dus-întors) şi deserveşte zilnic în jur de 150.000 călători.

 

 

×