Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Oraşele din România nu sunt deloc prietenoase pentru oamenii cu dizabilităţi, chiar dacă aceştia reprezintă mai mult de o treime din populaţia ţării. Majoritatea sunt condamnați să aibă mereu nevoie de ajutor sau să ajungă izolați pentru că nu se pot deplasa singuri. O soluţie salvatoare, cel puţin în cazul nevăzătorilor, ar putea fi adopţia unui câine-ghid. Deşi legea le permite acestora, încă din 2006, accesul alături de aceste animale, care au un scop utilitar, nu recreativ, în spaţiile şi instituţiile publice sau mijloacele de transport în comun, nimeni nu o respectă.
Daria Domșa, elevă nevăzătoare şi reprezentantă a Asociației Angel Dog, o asociație care se ocupă de dresajul câinilor-ghid, a explicat cât este de dificil să trăieşti într-o ţară care nu îţi înţelege dizabilitatea: „Să fii un nevăzător posesor de câine ghid în România este ceva frumos, dar totodată palpitant. Unele lucruri care se întâmplă te frapează de a dreptul. Începând de la oameni care comentează negativ, lucru care te face să rămâi perplex auzind cum te înjură, până la acei oameni faini care sunt interesaţi să afle despre câinele-ghid, ce face, cum ajută. Chiar dacă ne sunt puse beţe-n roate, nu înseamnă că nu putem face nimic”, a declarat Daria pentru Jurnalul.
Neacceptarea în societate
Radu Vasile, şi el nevăzător, susţine că sursa problemei este proasta informare a cetăţenilor cu privire la persoanele cu nevoi speciale: „Problematica drepurilor persoanelor cu dizabilități este complexă. Ne confruntăm cu o lipsă de informare la nivel național asupra capacităților și a drepturilor persoanelor cu dizabilități. Din necunoaștere, cred, oamenii aleg să evite să intre în situații pe care ei simt că nu le pot gestiona. Concret, viața unui nevăzător posesor de câine-ghid în România înseamnă, pe latura negativă, faptul că ți se refuză accesul cu câinele-ghid mai peste tot: autobuz, taxi, restaurante, cofetării, instituții publice, uneori chiar în avioane. Oamenii văd câinele ca pe un animal de companie, uneori chiar mai rău, ca pe un simplu animal de pază și protecție”, a declarat acesta.
Cum nu se respectă legea
În Legea 448 pe 2006, art. 64 alineatul 5, scrie că un câine-ghid care însoţeşte persoana cu handicap grav are acces liber şi gratuit în toate locurile publice şi în mijloacele de transport. Pe de altă parte, nerespectarea articolului 64, în întregimea sa, se sancționează cu amendă de la 6.000 la 12.000 de lei, conform art. 100, al. 1, lit. B din aceeași lege. Totodată, refuzul de a primi persoana nevăzătoare, indiferent în ce situație, poate constitui discriminare, faptă care se sancționează cu sume de la 1.000 lei la 30.000 lei, dacă fapta este îndreptată împotriva unei persoane fizice, conform Ordonanţei 137/2000, art. 26. Din păcate, susţine Radu Vasile, nimeni nu se teme de aceste amenzi: „În realitate, nimeni nu pare să cunoască aceste legi, iar majoritatea companiilor private care au în administrare locuri publice, mai ales locuri în care o condiție importantă de funcționare este igiena, refuză să primească persoanele nevăzătoare însoțite de câini-ghizi”, mărturiseşte bărbatul.
Ce măsuri ar trebui luate
Citește pe Antena3.ro
Potrivit legii menţionate mai sus, până la sfârşitul anului 2010 autorităţile au fost obligate să ia tot felul de măsuri de protejare a persoanelor cu handicap, cum ar fi adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie, montarea panourilor de afişaj corespunzătoare nevoilor persoanelor cu handicap vizual şi auditiv în mijloacele de transport public sau adaptarea trecerilor de pietoni de pe străzile şi drumurile publice conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil. Din păcate, niciuna dintre aceste facilităţi care ar trebui să le facă nevăzătorilor viaţa mai uşoară nu a fost pusă în practică nici în 2019: „Lucrurile cerute în acest articol sunt făcute în unele localități, în diverse stadii de dezvoltare, nicăieri complet, iar în unele localități lipsesc cu desăvârșire. La Constanța, spre exemplu, anunț în autobuz avem doar de anul acesta, 2019, din greșeală, pentru că noile autobuze cumpărate aveau așa ceva. Dar ce să vezi, șoferii închid difuzoarele, pentru că sunt deranjați călătorii de acele anunțuri, ajungem astfel la acea ignoranță”, mărturiseşte Radu Vasile.
Ţeapa de la ONG
Având în vedere că în România nu există o lege care să le ofere nevăzătorilor câini-ghid, singura şansă pe care o au aceştia să adopte un astfel de animal este un contract cu un ONG, care nu vine însă fără obligaţii: „Când au fost aduși prima dată câini-ghizi în România, am fost informat de către nevăzători ca acești câini erau oferiți prin contract nevăzătorilor, contract în care se stipulau o mulțime de condiții. Printre aceste condiții se regăseau obligația de a participa la evenimentele de strângere de fonduri și de promovare a ONG-ului care oferea câinele, obligația de a menționa în orice apariție de presă, cu sau fără legătură în ceea ce privește câinele, a faptului că acel câine este o donație a respectivului ONG. Se pierdea din vedere faptul că nevăzătorul nu are sub controlul propriu politica editorială a organului de presă și că astfel el nu putea decide ce apare și ce nu. Nerespectarea acestor obligații putea să meargă până la sancțiunea retragerii sprijinului, adică practic i se lua câinele nevăzătorului care încălca acest contract”, mai spune Radu Vasile.
„Câinele-ghid are rolul de a oferi nevăzătorilor o viaţă independentă. Dacă eu am un loc de muncă pe care îl frecventez zilnic, câinele se obişnuieşte cu traseul, iar atunci eu îi pot spune doar: «Muncă», şi, evident, îi repet şi ceea ce trebuie să facă pe traseu: «zebră», «stânga», «dreapta», «înainte» etc.”
Daria Domșa, elevă
10.000 de euro costă dresajul unui câine-ghid, la care se adaugă hrana unui adult, care poate ajunge la 2.640 lei pe an.
